Peste 100 de cadre didactice din Dolj, sub nota 5,00

0
551

Ieri, s-au afişat primele rezultate, înainte de depunerea contestaţiilor, ale Concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2019. Se poate vorbi de un procentaj de 47,81%, generat de  media generală de minimum 7,00, necesară ocupării posturilor titularizabile, în Dolj, dar, în acelaşi timp, datele statistice iniţiale arată că 107 candidaţi nu au obţinut nici măcar 5,00, medie necesară ocupării unor posturi de suplinitor.

La Concursul naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar din Dolj s-au înscris 970 de candidaţi, iar la proba scrisă, care s-a desfăşurat pe 17 iulie, s-au prezentat 665. Din aceştia, trei au fost eliminaţi pentru fraudă. Ieri, au fost făcute cunoscute primele rezultate. „Pentru posturile de ocupare, pe perioadă nedeterminată, media minimă generală, constituită din notele obţinute la proba scrisă şi la inspecţiile speciale destinate profilului, a fost de minimum 7,00.

În acest sens, procentul de promovabilitate este de 47,81%. În ceea ce priveşte notele finale obţinute, în intervalul 5,00 – 6,99, numărul acestora este de 174. Avem trei colegi de-ai noştri mai tineri, care au obţinut media generală maximă, dar, din păcate, posturile pe care au aplicat nu sunt titularizabile. Pentru „suplinitor”, media minimă este de 5,00, însă am înregistrat 107 sub minim. Contestaţiile se depun astăzi (n.r. – ieri), la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, până la ora 21:00, şi pe 24 iulie, până la ora 15:00. Acestea vor fi soluţionate până pe 29 iulie, iar pe 30 iulie vor fi afişate rezultatele finale”, a precizat prof. Monica Leontina Sună, inspector general al învăţământului doljean.