Muzeul de Artă din Craiova readuce pe simeze colecția de artă europeană

0
474

Muzeul de Artă din Craiova readuce pe simeze colecția de artă europeană, ce cuprinde o selecție de lucrări de pictură aparținând școlilor olandeză, flamandă, franceză și italiană, sculptură, piese de mobilier și obiecte decorative, specifice secolelor al XVI-lea – al XIX-lea. Expoziția va fi deschisă în perioada 25 iulie –  15 septembrie 2019, în sălile de la parterul instituției, și va putea fi vizitată zilnic, de marți până duminică, între orele 10.00-17.00. În prima zi de marți a fiecărei luni, accesul publicului este gratuit.

„Expoziția nu este o simplă reeditare a unor etalări precedente, în cadrul expunerii permanente, ci presupune o nouă configurație, în care apar lucrări ce nu au mai fost expuse până în prezent. Încercăm, astfel, să răspundem unor așteptări exprimate de publicul vizitator, care și-a manifestat, cu diferite prilejuri, interesul pentru această componentă importantă a patrimoniului nostru”, spun reprezentanții Muzeului de Artă din Craiova.

Exponatele reflectă gusturile colecționarilor de artă români din secolul al XIX-lea, în special ale familiilor Mihail, Aman și Romanescu. Printre achizițiile lor, genurile cele mai bine reprezentate sunt peisajele, scenele religioase și istorice, portretele și naturile statice. „Se vor face remarcate tablourile în cromatică sobră și desen minuțios, specifice Epocii de Aur a artei olandeze și flamande, compozițiile dinamice și pline de culoare ale școlii italiene de sfârșit de secol XVI”, se precizează într-un comunicat de presă al instituției.