Germania: Angela Merkel neagă colaborarea cu programul PRISM

0
99
Angela Merkel

Mai bine să-şi mărturisească păcatele, fără a mai aştepta, privind colaborarea autorităţilor germane în cadrul programului de spionaj. Negând că armata şi serviciile de informaţii germane au colaborat activ cu programul PRISM, al Agenţiei Naţionale americane de Securitate (NSA), cancelarul se înfundă singur într-un impas fără ieşire. Aproape fiecare zi aduce noi dezvăluiri în presa locală, care precizează contactele dintre agenţiile de spionaj ale celor două ţări. Şi pe Angela Merkel o aşteaptă alegerile legislative din luna septembrie. Săptămânalul „Der Spiegel” a dezvăluit deja că Serviciul Federal de Informaţii (BND) şi Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei (BfV) s-au servit de logistica NSA pentru spionarea diverselor ţinte. Acest program de informaţie electronică, botezat XKeyscore, permite în special descoperirea cercetărilor efectuate de un utilizator pe Internet şi salvarea unora dintre rezultatele căutărilor. Vizibil deranjaţi de întorsătura lucrurilor, patronii BND şi BfV au dezminţit colaborarea cu agenţia de securitate americană, recunoscând în acelaşi timp că au testat logistica lor de spionaj. Săptămâna trecută, popularul cotidian „Bild Zeitung” a arătat că armata germană a descoperit existenţa PRISM în 2011. Un purtător de cuvânt al Guvernului federal a încercat să ocolească problema, explicând că cele două programe omonime au fost implementate de NSA şi NATO, creând o situaţie echivocă, dar nimeni nu pare astăzi dispus să vorbească despre colaborarea „ciudaţilor” germani cu aliaţii lor yankei. Documentele interne de la NSA publicate de hebdomadarul „Der Spiegel” consolidează acest sentiment. Textul menţionează, de asemenea, „dorinţa” şefului BND de a lucra cu americanii. „BND a căutat să influenţeze guvernul german pentru a oculta interpretarea legii de protecţie a vieţii private, în scopul de a crea mai multe oportunităţi pentru schimbul de informaţii”, a spus patronul BND. Berlinul a fost „partenerul cel mai prolific” al SUA în Afganistan. Acest document nu ajută cu adevărat cauza Angelei Merkel. Până în prezent, această afacere, care nu încetează să apară în presa naţională şi regională, nu are un veritabil impact asupra popularităţii ei. Partidul Democrat Creştin (CDU) şi aliatul său bavarez, CSU, continuă, de la mijlocul lunii mai, să colecteze între 40 şi 42% din intenţiile de vot la alegerile legislative din 22 septembrie. Opoziţia social-democrată a SPD nu depăşeşte, la rândul său, încă, pragul de 26%. Dar, deşi conservatorii conduc în sondajele de opinie, scorul nu le va permite probabil să obţină o majoritate suficientă pentru a guverna singuri ţara. Iar o colaborare cu SPD şi cu Verzii se anunţă dificilă. Unul din trei electori încă nu au spus până acum cum vor vota la scrutin, potrivit unui sondaj publicat în hebdomadarul „Stern”. Este motivul pentru care Merkel trebuie să fie pusă în gardă, pentru a nu fi convinsă de excesul de încredere.