Universitatea Craiova joacă azi cu Legia Varşovia

0
968

În primul amical din cadrul stagiului de pregătire din Austria, Universitatea Craiova a fost învinsă cu 2-1 de formaţia cipriotă FC Pafos, golul oltenilor fiind reuşit de Koljic în debutul partidei. În ultimele 20 de minute, pentru Universitatea Craiova a evoluat şi costaricanul Carlos Mora. La prima impresie, Carlos Mora pare un jucător care se descurcă destul de bine cu mingea la picior, dar rămâne să se adapteze la stilul de joc al echipei şi să-şi formeze relaţii de joc cu coechipierii. Problema este că, fiind un jucător de picior drept, se simte bine în extrema stângă, iar la Universitatea Craiova este mare concurenţă acolo, Alex Mitriţă, Andrei Ivan, Ştefan Baiaram sau David Barbu preferând tot respectiva poziţie. Mai mult, cubanezul Luis Paradela, care este aşteptat să semneze cu formaţia din Bănie, evoluează cu precădere tot în banda stângă, fiind un jucător ofensiv de picior drept.

În stagiul din Austria, Universitatea Craiova va mai disputa patru meciuri amicale, iar unul este programat în seara aceasta, de la ora 19.00, la Jenbach, contra echipei poloneze Legia Varşovia, formaţie cu care Ştiinţa a mai disputat un amical în 2019, tot în Austria, încheiat 3-3. Mihai Roman (2) şi Bancu au marcat atunci pentru Universitatea.

Legia Varşovia, cea mai titrată echipă din Polonia, cu 15 titluri în palmares, a terminat campionatul trecut pe locul 3. Antrenată de portughezul Goncalo Feio, Legia are un lot evaluat la aproape 20 de milioane de euro, în care se află şi câţiva portughezi şi spanioli, unul dintre cei mai bine cotaţi jucători fiind Kapustka, fosta mare speranţă a fotbalului polonez, care a evoluat la Leicester şi Freiburg.

Legia Varşovia îşi prezintă astfel adversarul de astăzi: „Craiova este de patru ori campioană a României (ultimul titlu în 1991). Sezonul trecut, Universitatea a terminat pe locul trei și va participa la preliminariile UEFA Europa League (de fapt, Conference League, n.r.). Antrenorul echipei craiovene este Constantin Gâlcă, fost manager al lui Radomiak Radom, iar printre jucători îl vom întâlni pe Zvonimir Kozulj, fost mijlocaş la Pogoń Szczecin și Zrinjski Mostar (Kozulj a plecat de câteva luni de la Universitatea Craiova, dar pe site-ul clubului a apărut în lot până de curând, n.r.). Cel mai cunoscut jucător din istoria clubului este Georghe Popescu, care a reprezentat țara de 115 ori, iar ulterior a jucat la PSV Eindhoven, FC Barcelona și Galatasaray Istanbul. Clubul românesc își joacă meciurile pe stadionul de 30.000 de locuri „Ion Oblemenco”, fost jucător și antrenor al clubului”.

Miercuri, Universitatea Craiova va întâlni o altă echipă poloneză, vicecampioana Slask Wroclaw. Pe 29 iunie, Universitatea Craiova va întâlni campioana Bulgariei, Ludogorets Razgrad. Pe 30 iunie, în ultimul amical din Austria, Ştiinţa va evolua contra lui FK Jablonec, la care a jucat acum câţiva ani şi Bogdan Vătăjelu.