Călătorie pe unde muzicale în parc

0
1695

Cei care doresc să călătorească prin Europa şi Rusia, în timp ce se bucură de aerul curat şi vegetaţia luxuriantă din Parcul “Nicolae Romanescu”, sunt invitaţi vineri, 26 iunie, de la ora 19, la concertul de bijuterii muzicale pregătit de Orchestra simfonică a Filarmonicii “Oltenia” Craiova, dirijată de Octavian Gorun.

Punctul de plecare imaginar va fi Viena, oraşul plin de strălucire unde Mozart invită publicul la “Nunta lui Figaro”, care are loc în fascinanta metropolă spaniolă Sevilla. Se va reveni la final în Andaluzia pentru o întâlnire cu celebra “Carmen” de Bizet şi nu va fi ratat nici faimosul dans din sudul Italiei “Tarantella”, în viziunea compozitorului român Marţian Negrea. Apoi, va urma o incursiune spre misterioasele fiorduri norvegiene, alături de Peer Gynt, eroul de basm creat de Grieg după piesa de teatru omonimă scrisă de Ibsen. Păstrând nota răcoroasă nordică, Rusia va fi cucerită cu armele irezistibile ale muzicii, desigur, în ritmul elegant al Valsului din Suita a II-a de jazz de Şostakovici. Tot un vals, care face parte din Patrimoniul UNESCO, compus de Eugen Doga pentru filmul “Dulcea şi tandra mea fiară”, va întâmpina auditoriul în Moldova de dincolo de Prut. O călătorie, de data aceasta în timp, prilejuieşte popasul marelui compozitor rus Ceaikovski care a creat muzica baletului “Spărgătorul de nuci”, o poveste dintr-un vechi orăşel al Germaniei. Şi la sfârşit, dar nu în cele din urmă, Simfonia nr. 40 de Mozart duce pe cel mai tainic tărâm, al trăirilor profunde, exprimate lejer şi graţios, cu un surâs fluturând pe chip, cum îi stă bine copilului teribil al muzicii clasice. Este un zâmbet bun de păstrat mult timp în suflet după călătoria muzicală de vineri seara alături de simfonicul craiovean.

La conducerea Orchestrei simfonice a Filarmonicii ”Oltenia” va fi Octavian Gorun,  născut la Craiova, în anul 1973. A fost iniţiat în domeniul muzicii de către tatăl său, violoncelistul Valeriu Gorun, apoi, în cadrul Liceului de Artă din oraşul natal, a urmat cursurile de vioară la clasa prof. Cornel Berbec. Transferându-se la Bucureşti (în anul 1990), a absolvit succesiv Liceul de Muzică “George Enescu” (1991) şi Academia de Muzică din Bucureşti (secţia interpretare instrumentală – vioară, 1997). De-a lungul timpului, a beneficiat de îndrumarea unor reputaţi pedagogi, precum Şerban Lupu, Octavian Raţiu şi Gabriel Croitoru. În perioada 2000 – 2001 a fost bursier şi, totodată, membru al Orchestrei de Tineret şi al Cvartetului de coarde din cadrul Fundaţiei “Sergiu Celibidache”. De asemenea, a desfăşurat o bogată activitate artistică: în calitate de membru al Orchestrei “Philharmonia” din Bucureşti (1992 – 1993), al Orchestrei de Cameră Radio Bucureşti (1993 – 1996), al Ansamblului de muzică veche “Continuo” (1995 – 1996), al Orchestrei Teatrului Liric “Elena Teodorini” din Craiova (1997 – 1999), din 1997 – profesor de vioară la Liceul de Artă “Marin Sorescu”. Din anul 1997, este membru al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii “Oltenia” (în prezent, deţine statutul de concertmaestru), ansamblu cu care a întreprins numeroase turnee în străinătate: Italia, Germania, Elveţia, Spania, Franţa, Iran. Ca solist, violonistul Octavian Gorun a susţinut numeroase recitaluri la Bucureşti, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu.