Astăzi, avocaţii din întreaga ţară au motiv de sărbătoare. O vor face prin organizarea de simpozioane, mese rotunde, conferinţe şi dezbateri. Avocatura în România nu este o meserie chiar foarte uşoară, iar din ce în ce mai mulţi avocaţi renunţă la ea şi trec în corpul magistraţilor. Job-ul la stat conferă o siguranţă şi un avantaj material mai mare. Dar unde plasăm noi astăzi avocatul în sala de judecată, care este rolul lui şi cu ce probleme se confruntă el ?! Sunt avocaţii solidari, au acţiuni comune ?! Avem avocaţi de succes…unde-i găsim ?! La toate aceste întrebări ne-a răspuns vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, prof.univ.dr Ion Turculeanu.
Ce reprezintă ziua de 24 iunie pentru dumneavoastră, d-le prof.univ.dr Ion Turculeanu, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România ?
Ziua de 24 iunie a fost aleasă de Congresul Avocaţilor din 1998, ca fiind ziua avocatului român. Se prezumă că la această dată au fost puse bazele avocaturii moderne în România. De fapt, premizele avocaturii române au fost puse, după regulamentele organice, care pentru prima dată fac referire la reglementarea şi legiferarea profesiei de avocat. Este momentul în care vechiul vechil se transformă în avocat. În 1931 în Ţara Românească în 1832 în Moldova. Afost o perioadă de interimat în care a beneficiat însă de serviciile logofătului Iordache Golescu, care era logofăt de dreptăţi, un fel de ministru al Justiţiei, în aceea vreme şi care poate fi asimilat şi ca primul decan de Barou. De altfel, Baroul de Ilfov, pentru că nu era Baroul de Bucureşti, atunci a avut bazele puse pe regulamentele organice. Ulterior însă, în 1864, pe 6 Decembrie, a fost adoptată prima lege modernă de organizare a profesiei de avocat în România. Prin aceea lege se înfiinţa primele trei Colegii de avocaţi : Colegiul de Ilfov, de Iaşi, de Dolj, se stabileau centre unde se dădeau concursurile pentru examene. Din fericire, Doljul a fost întotdeauna un centru puternic al avocaturii.
„Suntem exponenţii dreptului constiţional la apărare”
Astăzi, avocaţii mai organizează ca în alţi ani evenimente, conferinţe, dezbateri ?
Sigur că sunt… Semnalul a pornit ca întotdeauna de la Comisia permanentă a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a fost un semnal către barourile din ţară, către membrii săi, fiecare barou organizează simpozioane, conferinţe, întâlniri, mese rotunde. Însă, vă spun cu tristeţe că nu toată ţara răspunde acestei cerinţe. Sunt foarte mulţi insensibili şi rămân indiferenţi la promovarea profesiei de avocat. Dacă mă uit mai atent la barourile din ţară, câte organizează ceva, constat cu tristeţe şi amărăciune că sunt foarte mulţi, care deşi îşi doresc să ajungă decani de barouri, nu au niciun fel de iniţiativă. Aceştia sunt convinşi că este suficient să ajungi decan ca să poţi să stai în capul trebii…Din păcate, şi în avocatură, ca şi în alte domenii a vieţii sociale, se pune problema doar să ajungi, iar când ai ajuns, e suficient că eşti şef şi nu mai faci nimic. Dar, dacă eşti şef trebuie să mai şi organizezi ceva. Acesta este un moment când se poate atrage atenţia asupra profesiei de avocat, profesie care toată lumea beneficiază, hulită dar în acelaşi timp necesară fără de care societatea nu poate trăi. Suntem exponenţii dreptului constiţional la apărare şi suntem singurii care-l apărăm pe cetăţean în faţa agresiunilor care vin fie din partea mediul privat, fie de la instituţiile statului.
Cu ce probleme vă confruntaţi dumneavoastră, avocaţii, mai exact… ? Şi cum răspundeţi, cum reacţionaţi la aceste probleme ?!
Aş putea spune că avocatura română nu este străină de frământările profesiei din întrega lume. Din păcate, la frământările acestea care se produc în întreaga lume, în România se mai adaugă agresiunea la care avocatura este mereu supusă de instituţiile publice. Când spun acest lucru, mă refer la recentele discuţii care au apărut în mass-media, ajungându-se până la a se pronunţa chiar premierul României şi ministrul Justiţiei, cu privire la proiectul noii legi a avocaturii. Proiect care avea darul de a oferi o superimunitate avocaţilor. O temă falsă…care a fost demontată şi prin prisma întâlnii iniţiate de conducerea UNPR-ului a avut-o cu Raluca Prună, ministrul Justiţiei care a recunoscut că punctul său de vedere a fost prezentat fără a cunoaşte în totalitate proiectul legii. De fapt acest proiect ce prevede. Are o singură prevedere care a născut această discuţie şi anume, aceea că, „nicio formă de exercitare a profesiei de avocat nu poate fi percheziţionată fără prezenţa decanului”. De ce vorbim de superimunitate ?! Nu este niciun fel de superimunitate. Lucrurile s-au lămurit şi legea a trecut de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, fără niciun fel de probleme, pentru că atunci când citeşti şi cunoşti poţi să şi vorbeşti…
„Cred că este nevoie de mai multă solidaritate”
Dar să fim mai expliciţi…de ce să se facă percheziţii doar în prezenţa decanului baroului ?
Vreau să vă spun un lucru…activitatea pe care o desfăşoară avocatul nu este una oarecare. Suntem singurii care protejăm interesele cetăţenilor şi singurii care garantăm dreptul la apărare. Închipuiţi-vă că în biroul decanului, în fiecare formă de exercitarea a profesiei, nu sunt numai informaţii care privesc doar o anumită persoană, pentru care se face percheziţia. Noi nu vorbim acum de percheziţia pentru fapte săvârşite de avocat, ci de percheziţia pentru fapte săvârşite de clienţii avocaţilor. Dacă vorbim de fapte săvârşite de avocaţi, atunci nimeni nu îşi pune problema să se opună unei perchezii. Recent CEDO a primit două decizii, una este chiar din 15 iunie a.c, în care se vorbeşte despre depăşirea limitelor apărării şi se trece de la apărare la complicitate, perecheziţia este legală şi nu încalcă în niciun caz dreptul avocatul şi nu încalcă această protecţie care se numeşte apărarea secretului profesional. Iată că nu se vorbeşte despre fapte săvârşite de către avocat, ci de fapte săvârşite de către clientul avocatului şi atunci este necesară prezenţa decanului.
Dar totuşi în legislaţia multor ţări europene acest aspect este stipulat de mai mult timp, nu este o noutate absolută…
Dar nici acest aspect nu este un lucru nou. Trebuie să asigurăm fidelitatea faţă de ceilalţi clienţi, pentru că astăzi, percheziţia prevede să se ridice calculatoare, cu informaţii stocate despre toţi clienţii pe care îi are un avocat şi atunci secretul profesional este încălcat. Pe de altă parte, în multe state europene există deja această prevedere, însă, din lipsă de informare sau mai degrabă a manipulării a dus la această discuţie, care mai târziu s-a văzut că a fost o discuţie inutilă. Noutatea legii nu contează numai în asta, ea trebuie adaptată anului în care trăim şi a mediului în care trăim. Legea noastră este făcută în 1995, în 2007 am intrat în Uniunea Europeană. Multe lucruri nu mai converg cu legislaţia europeană. Eram la început în 1995, la începutul unei democraţii pe care nu am înţeles-o nici până astăzi. Aşa că era nevoie de o nouă lege, care să arate progresul pe care oamenii l-au făcut nu numai intelectual şi clienţii lor şi atunci este necesară această lege. Mie îmi pare rău că instituţii ale statului au apucat să vorbească înainte să se informeze.
Ce înseamnă un avocat de succes…avem în Craiova avocaţi de succes ?!
Sigur că avem şi în Craiova avocaţi de succes, dar am rugămintea să nu comparaţi avocaţii din trecut cu cei din prezent, pentru că în trecut era un număr mic de avocaţi, erau alte reglementări, alte coduri. Astăzi, noile coduri au limitat prezenţa avocatului şi aportul lui. Şi vă reamintesc că acest Cod de Porcedură Penală a fost amendat de foarte multe ori de către CCR, pentru că foarte multe dispoziţii prevedeau că procesul se desfîăşura în absenţa avocatului ceea ce este inadmisibil. Există avocaţi de succes, dar nu poţi să fii un avocat de succes într-o ţară săracă, cum este România. Ne străduim să introducem în lege o dispoziţie prin care să nu avem, nu ştiu dacă sunt, dar să nu avem ofiţeri cu acoperire a serviciilor secrete, o lege similară cu a magistraţilor. În aceste vremuri tulburi nu să găsiţi avocaţii de succea pe care îi întâlniţi în Delavrancea sau în Ionel Teodoreanum, dar Baroul Dolj a avut întotdeauna avocaţi de succes. Dar ca să fii un avocat social, condiţiile sociale ar trebui să fie oricum altele…
Cred că este nevoie de mai multă solidaritate
De ce unii avocaţi renunţă la avocatură şi se fac magistraţi ?!
Dacă mergeţi la Facultatea de Drept, veţi vedea că foarte puţini vor să se facă avocaţi. Excepţiile…majoritatea merge către magistratură sau către şcoala naţională de grefieri. De ce ? pentru că statul îţi asigură o poziţie socială şi o condiţie materială destul de bogată care să-ţi asigure un trai decent chiar dacă eşti la vârstă fragedă. Avocatura nu îţi garantează nimic. În avocatură răzbeşti prin propriile forţe. În primii ani cu ajutorul celui care ţi-a fost îndrumător, maestru, ulterior însă o vei lua pe cont propriu şi vei vedea rezultatea abia peste 20 de ani. Dacă ai această răbdare poate o să ajungi un avocat de succes, dar nimeni nu îţi garantează acest lucru. Dar dacă îţi doreşti cu adevărat, nimic nu te opreşte să ajungi un avocat de succes.
Avocaţii sunt solidari…există această solidaritatea de breaslă în rândul avocaţi români, am văzut-o la avocaţii sârbi…?!
Cred că este nevoie de solidaritate în corpul avocaţilor, solidaritate care nu se remarcă. Îmi spuneaţi care sunt metodele prin care avocaţii şi-au apărat prestigiul şi interesul când a apărut noua lege. Şi atunci s-a văzut o lipsă de solidaritate. Unii au luat-o pe cont propriu, alţii s-au limitat la a da declaraţiii. Poate a fost şi vina conducerii centrale a barourilor, pentru că nu a fost o atitudine unitară care ar fi dus la o solidarizare a corpului profesional,. Fără solidaritate nu poate profesia să se impună în viaţa socială. Cred că este nevoie de mai multă solidaritate. Dar înainte de solidaritate este nevoie de conştientizarea faptului că avocaţii nu sunt numai avocaţi în sala de judecată, ci şi în societatea civilă. Din păcate, nu văd în societatea civilă luări de cuvânt ale avocaţilor în ceea ce priveşte respectarea modului deosebit a vieţii private şi libertăţilor fundamentale ale omului. Lucrurile acestea ar trebui să le facă în primul rând avocaţii, iar avocaţii sunt din păcate, foarte puţin prezenţi în viaţa comunităţii.
Ce le transmiteţi colegilor dumneavoastră astăzi, într-o zi atât de importantă ?!
Le doresc să facă acest lucru pentru cei care apelează la ei cu mare încredere şi să o facă pentru viitorul acestei ţări. Nu trebuie să o facă neapărat pentru a dobândi ceva avantaje materiale, ci pentru că profesia aceasta este mai înainte de toate o profesiunede conştiinţă. Mai mult decât atât, avem obligaţia şi datoria faţă de locul unde am realizat ceva. Dacă nu putem să dăm material, atunci să dăm ceva prin atitudinea pe care o avem ca şi membrii marcanţi ai comunităţii noastre.
Vă mulţumesc frumos pentru interviul acordat. Redacţia ziarului Cuvântul Libertăţii vă urează dumneavoastră şi colegilor dumneavoastă, avocaţi din Craiova şi nu numai, multă putere de muncă şi succes în această minunată profesie !
