Olguţa Vasilescu a depus jurământul pentru al doilea mandat de primar

0
449

clm (3)Primarul Lia Olguţa Vasilescu şi noii consilieri ai CLM Craiova au depus, ieri, jurământul de credinţă, începându-şi astfel mandatele pentru care au fost aleşi în urma votului din 5 iunie. Ședinţa de constituire s-a prelungit mult, peste două ore şi jumătate, comisia de validare fiind pusă în situaţia de a proroga un mandat de ales local. Ca urmare, actualul consiliu porneşte la drum cu 26 din cei 27 de consilieri, în plus consilierii PNL, simţindu-se nedreptăţiţi, au ameninţat că vor ataca în instanţă toate hotărârile ce vor fi adoptate de acest consiliu pe care îl consideră ilegal constituit.

Manevrele cu retragerea de consilieri de pe liste pe care partidele le-au făcut în ultimele zile anunţau, deja, surprize în şedinţa de constituire a noului CLM Craiova. Aşa se face că o uşoară tensiune plutea pe deasupra sălii, plină ochi de oameni politici, membri de partid, funcţionari locali şi reprezentanţi ai presei care se luptau deja cu o căldură sufocantă, sala nefiind dotată cu instalaţie de climatizare.

Ședinţa a început la ora 12.00, cu intonarea Imnului României, apoi consilierul Gheorghe Nedelescu – în lipsa decanului de vârstă Dumitru Otovescu, care a fost absent motivat, fiind plecat din ţară – a fost invitat să conducă prima parte a şedinţei. Plenul a fost deschis de prefectul de Dolj, Sorin Răducan, care a urat succes tuturor în noul mandat şi a declarat şedinţa legal constituită. Apoi au început formalităţile legale pentru constituirea noului consiliu.

Pentru început a fost desemnată comisia de validare care este formată de social-democraţii Bianca Predescu (preşedinte), Alexandru Beţiu, Radu Marinescu şi Radu Romeo şi liberalul Marian Vasile. Solicitând o pauză, aceştia s-au retras pentru a analiza şi valida mandatele consilierilor. Dacă întreaga şedinţă a durat peste două ore, mai mult de jumătate din timp s-a scurs cu dezbaterile pe marginea validării mandatelor. Când au fost comunicate rezultatele, toate zvonurile din ultima perioadă s-au confirmat.PAGINA UNU

Daşoveanu a renunţat la mandat, iar Mircea Năstase a fost înlăturat

În noul CLM Craiova, au intrat 19 consilieri PSD+UNPR, începând de la poziţia nr. 2 pe lista electorală, Mihail Genoiu, şi până la poziţia nr. 21, Adrian Cosman. Preşedintele comisiei de validare, Bianca Predescu, a explicat că lista a mai coborât o poziţie deoarece Dan Daşoveanu (poziţia nr. 3) a renunţat la mandat, printr-o cerere scrisă pe care a depus-o cu o zi în urmă, miercuri, pe 22 iunie.

Zvonurile s-au adeverit şi în ceea ce priveşte componenţa grupului de consilieri ai ALDE. Comisia a validat mandatele lui Dumitru Mănescu (poziţia 2 pe lista electorală a ALDE) şi Firmilian Calotă (poziţia nr. 6) şi a invalidat pe toate celelalte, inclusiv mandatul profesorului Mircea Năstase, cel cu care ALDE a deschis lista electorală pe baza căreia a cerut votul craiovenilor la alegerile de pe 5 iunie. Preşedintele comisiei, Bianca Predescu a explicat că, în aceste cazuri, mandatele au fost invalidate deoarece persoanele au pierdut calitatea de membri de partid, ALDE retrăgându-le sprijinul politic printr-o adresă de pe 22 iunie, deci tot miercuri. Ieri, cei doi consilieri ALDE s-au poziţionat în partea strângă a sălii, lângă consilierii PSD.

Pavel Badea şi-a scos din joc înlocuitorul

Adevărata surpriză a provocat-o, însă, Pavel Badea. Deşi PNL Dolj a anunţat că i-a retras sprijinul politic – aceeaşi manevră politică produsă şi în cazul ALDE – Badea a venit totuşi la şedinţa de constituire şi a cerut să i se valideze mandatul de consilier. Acesta a prezentat ca argument contestaţia pe care a înaintat-o structurii centrale a PNL şi a reuşit astfel să obţină amânarea validării unui mandat al PNL, pe care partidul nominalizase ca înlocuitor pe Doru Câplea.clm

”Cu privire la validarea mandatului lui Pavel Badea, aflat pe poziţia nr. 1 pe buletinul de vot, respectiv a domnului Câplea Doru, pe poziţia nr. 7 pe buletinul de vot, pe de o parte există înscrisuri depuse de PNL Dolj cu privire la excluderea domnului Pavel Badea din rândurile partidului şi prin care se solicită validarea mandatului domnului Câplea Doru, iar pe de altă parte există înscrisuri de la conducerea centrală a PNL, prin care se arată că măsura excluderii a fost contestată de către domnul Pavel Badea şi excluderea devine executorie după o hotărâre definitivă a Curţii de Arbitraj PNL. Văzând că suntem în prezenţa unei probleme interne de partid, nesoluţionate încă printr-o hotătâre definitivă a organelor competente, se supune la vot soluţia prorogării validării mandatului unuia dintre cei doi consilieri, Pavel Badea sau Câplea Doru, până la adoptarea unei hotărâri definitive de excludere din rândurile partidului a domnului Pavel Badea”, a precizat consilierul Bianca Predescu, preşedintele comisiei de validare.

Consilierii PNL, Marian Vasile şi Flauviu Sirop, au insistat să fie validat mandatul pentru Doru Câplea, susţinând că Pavel Badea nu mai face parte din acest partid şi că, pe de altă parte, PNL nu îşi permite să piardă un post de consilier. A intervenit şi secretarul Primăriei, Ovidiu Mischianu, care a precizat că decizia comisiei de validare este definitivă şi trebuie respectată. Drept urmare, consilierul liberal, Marian Vasile a spus că PNL va ataca în instanţă toate hotărârile acestui consiliu, inclusiv hotărârea pentru validarea primarului, pe considerentul că noul CLM Craiova a fost legal constituit.clm (2)

Mihai Genoiu şi Adrian Cosman, noii viceprimari

Tot ieri au fost aleşi şi cei doi viceprimari ai Craiovei. PSD-ul a venit cu două propuneri, Adrian Cosman (în locul lui Dan Daşoveanu) şi Mihail Genoiu (care îşi păstrează funcţia). Liberalii au anunţat că ei nu au de făcut nici o nominalizare pentru viceprimari dar că nici nu vor vota propunerile social-democraţilor.

Votul a fost secret, fiecare consilier local intrând în cabina de vot cu un buletin pe care s-au aflat înscrise cele două nume. În total au fost exprimate 25 de voturi – social-democratul Dumitru Otovescu fiind absent, iar liberalii aflându-se, aşadar, în minus cu un consilier. Adrian Cosman a fost ales viceprimar cu un număr de 19 voturi, ceea ce înseamnă că a fost votat şi de un consilier ALDE, pornind de la ideea că toţi cei 18 consilieri PSD+UNPR l-au votat.

În Mihail Genoiu a fost ales cu 20 de voturi, iar în cazul lui lucrurile au fost şi mai clare. Luând în calcul că toţi cei 5 consilieri PNL au votat împotrivă, înseamnă că toate cele 20 de voturi ale sale au fost obţinute din partea colegilor PSD+UNPR, dar şi de la cei doi consilieri ALDE.