Când sintagma „o altă provocare” sună frumos!

0
520

militar 1E deja o certitudine: prof. Zamfirică Petrescu, directorul Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, a acceptat după 12 ani şi 5 luni de fertilă activitate managerială la unitatea de învăţământ menţionată „o altă provocare”. Va merge director la nou înfiinţatul Colegiu Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova, după acceptul dat oficialilor din Ministerul Apărării, cu care a discutat. În sprijinul opţiunii sale, prof. Zamfirică Petrescu aduce un argument de natură „sentimentală”: de la fostul liceu militar din Craiova, desfiinţat, a venit la actualul Colegiu Naţional „Fraţii Buzeşti”, unde şi nesimpatizanţii săi pot accepta că a făcut minuni, consolidând o performanţă didactică existentă, cultivând sentimentul răspunderii cadrelor didactice, el însuşi convins că un liceu normal, cu profesori bine aleşi, program bine dozat, disciplină liber consimţită, şi bacalaureat riguros, garantează minima civilizaţie mentală a celor mai mulţi dintre absolvenţii săi. În consiliul profesoral, Zamfirică Petrescu şi-a anunţat noua opţiune. La ISJ Dolj, demersul se cunoaşte, şi, probabil, se caută evitarea oricăror „turbulenţe”. Simplu? Deloc! La Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, prof. Zamfirică Petrescu a făcut performanţă şcolară. De neasemuit. E un sofism mărunt, care ar putea fi susţinut prin numărul mare de olimpici, an de an, la diferite discipline, şi poziţionarea la nivel naţional, în topul celor mai bune licee din ţară. Lăsăm statistica. Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” nu s-a dorit o pepinieră de genii, şi am mai spus asta, ci o şcoală bună, aptă să producă o medie cultivată, o masă intelectuală decentă, care nu te face de râs. Plecarea sa, înţelegem deloc impusă, cum ne-a asigurat, lasă un gol nu uşor de acoperit. Într-o discuţie mai degajată, purtată vara trecută, după încheierea BAC-ului, profesorul de fizică Zamfirică Petrescu încerca să explice cum a menţinut „în viaţă” autoritatea şi competenţa, adică imunitatea atmosferei gimnaziale. Mulţi, dacă nu majoritatea dintre profesorii Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” au croială universitară, a nu se înţelege „universitarii care abia ating nivelul şcolii generale”. Nu puţini dintre ei, tentaţi de o altă grilă de salarizare, vor merge probabil, prin concurs, la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, acesta dorindu-se ceva de excepţie. Din raţiuni pe care ni le-am putea explica, dar nu e cazul în aceste rânduri. Oricum, ca o coincidenţă, în 1985, generalul Nicolae-Ionel Ciucă, şeful Statului Major General, competenţă militară de excepţie, cu stagii consistente în teatre de operaţiuni, din partea NATO, absolvea Liceul Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova. Dacă performanţa didactică a Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” va rămâne aceeaşi, printr-o substituire inteligentă, atunci, regretele vor fi efemere. În caz contrar, lucrurile vor genera complicaţii. Unitate de învăţământ emblematică a Doljului, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” constituie un miraj, în adevăratul sens al termenului, pentru mulţi dintre adolescenţii Craiovei, în bună cunoştiinţă de cauză. Teamă ne este, că profesorul de elită Zamfirică va fi greu, dacă nu imposibil, de înlocuit, în vedere având vocaţia sa didactică autentică şi stilul afabil greu egalabil de a dialoga cu colegii de cancelarie. Marile rezultate nu pică din cer. E un punct de vedere.