S-a activat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă în caz de caniculă

0
415

Reprezentanţii ISU Dolj au anunţat activarea Comitetului Judeţean de Coordonare a Situaţiilor de Urgenţă determinate de caniculă din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică. Comitetul va urmări organizarea activității medicale și măsurile care trebuie luate la nivelul fiecărui tip de asistență medicală: medicină de familie, ambulatoriu de specialitate, spitale, unități medico-sociale, serviciul de ambulanță şi puncte de prim ajutor.

Planul de măsuri vizează realizarea acțiunilor de cooperare între prefecți și primari, puncte de distribuire a apei potabile ce funcționează în situația de cod portocaliu și roșu, în sensul că vor fi disponibile scaune și apă potabilă pentru persoanele care intră să se adăpostească și o linie telefonică pentru anunțarea urgențelor. Asigurarea acestor puncte cu apă rece potabilă, climatizare sau ventilație revine consiliilor locale.

În punctele de prim-ajutor va exista personal medical calificat

În situația de cod roșu în punctele de prim-ajutor va exista personal medical calificat pentru acordarea primului ajutor. Acest personal împreună cu echipamentul de diagnostic, medicamente și echipamente sanitare va fi asigurat de primării prin cabinetele medicale școlare aflate în subordine și finanțate de la bugetul de stat de Ministerul Sănătății. Punctele de distribuire a apei potabile și de prim-ajutor vor fi înființate de autoritățile locale cărora li s-au solicitate propuneri în acest sens. Distribuirea punctelor de prim ajutor medical pentru persoanele afectate de caniculă la nivelul județului Dolj, se activează în situația de cod roşu astfel: în Craiova – cinci puncte de prim ajutor temporare şi 15 puncte de prim ajutor permanente; în Băilești – două puncte de prim ajutor temporare şi trei puncte de prim ajutor permanente; la Calafat – un punct de prim ajutor temporar şi cinci puncte de prim ajutor permanente; la Filiași – un punct de prim ajutor temporar şi două puncte de prim ajutor permanente; la Segarcea – două puncte de prim ajutor permanente; la Dăbuleni două puncte de prim ajutor permanente. În mediul rural primul ajutor se asigură de către cabinetele medicilor de familie și farmacii. În ceea ce priveşte punctele de prim ajutor în farmacii, vor funcţiona 100 în Craiova, 5 în Calafat, 5 Băileşti, 3 Filiaşi, 3 Segarcea, 3 Dăbuleni şi unul la Bechet.

Recomandări din partea specialiştilor

Medicii din cadrul Direcției de Sănătate Publică Dolj au făcut recent o serie de recomandări pentru populaţie în vederea prevenirii incidentelor determinate de temperaturile ridicate. În primul rând, specialiștii din cadrul DSP Dolj atrag atenția că în zilele caniculare trebuie evitată, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00-18.00. De asemenea, trebuie purtate pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale și de culori deschise. Trebuie consumate zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute. Nu este recomandat consumul de alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Și băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) sunt de evitat pentru că acestea sunt diuretice. Fructele şi legumele proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) sunt foarte importante în alimentație în aceste zile deoarece conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.

La orele amiezii sunt de evitat activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit). Aparatul de aer condiţionat trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius. Dacă nu există aer condiţionat în locuinţă, este recomandat ca în zilele caniculare să petreceţi 2-3 ore în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine). Pentru a limita creşterea temperaturii în locuinţe închideţi ferestrele expuse la soare pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă. Deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă.