Vitezoman prins cu 107 km/h pe bulevardul Decebal

0
327

Un bărbat de 49 de ani, din Craiova, a fost prins, duminică, de polițiștii din municipiu circulând la volanul unui Opel cu 107 km/h pe bulevardul Decebal. Conform reprezentanților IPJ Dolj, poliţişti de la Rutieră au organizat, duminică, o acţiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor cauzate de viteză. În plus, s-a urmărit şi conştientizarea conducătorilor auto şi a pasagerilor cu privire la importanţa portului centurii de siguranţă. Poliţiştii rutieri au constatat şi aplicat 235 sancţiuni contravenţionale în sumă totală de 31.580 lei, dintre care 143 pentru viteză neregulamentară, 12 pentru neportul centurii de siguranță, restul fiind alte abateri de la regimul circulației pe drumurile publice. Șapte şoferi au rămas fără permisele de conducere acestea fiind reţinute de către poliţişti pentru depăşirea vitezei regulamentare, iar 3 certificate de înmatriculare au fost retrase. Între cei rămași fără permisul de conducere se află și Emanuel Prideanu, de 49 de ani, din Craiova, Dolj în timp ce conducea un autoturism Opel, pe bvd-ul Decebal, cu viteza de 107 km/h. „Acesta a fost sancţionat conform OUG 195/2002 Rep. şi ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 90 zile în vederea suspendării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.