De doi bani speranţe pentru mediocrul Ronaldo & co.

0
304

Zdrobită de Germania în prima partidă a grupei G, 0-4, Portuglia nu s-a regăsit nici în partida cu Statele Unite, în care a obţinut, in extremis, o remiză, 2-2. Rezultat prin care a scăpat de-o eliminare ruşinoasă şi care-i mai conferă şanse la locul doi, chiar dacă pur teoretice. Mai rău este că lusitanii nu depind nici măcar de ei, un egal, joi, între Germania şi SUA făcând ca cele două să meargă braţ la braţ în “optimi” (n.r. a se vedea rezultatele şi clasamentul din partea superioară a paginii). Interesant de văzut dacă va fi aşa, în contextul în care tehnicianul americanilor, Jurgen Klinsmann, se va duela cu fostul său secund Joachim Loew, colaboratori la cârma “Manschaftului” între 2004 şi 2006.

Ieri-noapte, portughezii au început ca din puşcă, gol Nani în minutul (5), după o eroare a fundaşului Cameron, şi se părea că nu vor avea probleme. Yancheii au depăşit însă momentul şi s-au mutat în terenul advers, Bradley, Johnson şi Jones încercându-l pe fostul CFR-ist Beto cu şuturi de la distanţă. Cu un Ronaldo de nerecunoscut, europenii au mai creat emoţii la poarta lui Howard doar spre finalul reprizei, ce-i drept, fiind extrem de aproape de 2-0, în două faze consecutive. Prima dată (42), Howard a respins un şut al marcatorului golului, pentru ca apoi (45) bara să se opună unei noi reluări a aceluiaşi Nani. În continuarea fazei, balonul a sărit la Eder, care, aflat pe linia de 16 metri, n-a reuşit să-l învingă pe portarul americanilor printr-un lob scor uluitor de acesta.

Pauza le-a prins bine jucătorilor de peste Ocean, care au revenit pe gazon şi mai decişi decât în prima parte. După un forcing de 10 minute, Bradley a irosit o ocazie rarisimă, mingea lovită de acesta din 7-8 metri fiind scoasă în corner cu genunchiul de Ricardo Costa, singurul fotbalist care se afla pe linia porţii. Senzaţia că egalarea plutea în aer s-a acentuat însă cu fiecare minut, aşa că reuşita de excepţie a lui Jermaine Jones, din minutul 64, şut cu efect din afara careului, n-a reprezentat deloc o surpriză.

La 1-1, americanii au mai slăbit puţin ritmul, mulţumiţi cu rezultatul. Cum însă Portugalia nu s-a regăsit deloc, Dempsey a înscris în minutul 81 un gol care părea să ducă deja reprezentativa Statelor Unite în optimi. N-a fost însă aşa. Bradley a pierdut o minge la mijlocul terenului, aceasta a ajuns la Cristiano Ronaldo, iar “umbra” celui mai recent câştigător al Balonului de Aur a centrat la întâlnire pentru nou-intratul Varela, care a înscris printr-o lovitură de cap imparabilă, la ultima fază a meciului.

Mai avem un joc de disputat şi vom încerca să câştigăm, dar situaţia nu este bună şi posibilităţile sunt mici. Am început bine jocul, am marcat, dar apoi am avut dificultăţi în a controla flancul drept al americanilor. Cred că egalarea la 2-2 a fost un premiu pentru un ultim efort, într-un meci extrem de dificil”.

Paulo Bento – selecţioner Portugalia.

Din păcate am fost egalaţi în ultima secundă, dar a fost un meci minunat şi jucătorii mei au fost extraordinari. Nu-mi puteam dori mai mult, noi am controlat jocul, noi am stabilit ritmul şi puteam marca trei sau patru goluri. Acum aşteptăm Germania. Avem o zi mai puţin de recuperare, ei au jucat ieri, noi astăzi (nr. duminică). Va fi o altă finală pentru noi”.

Jurgen Klinsmann – selecţioner SUA.

 

SUA     2-2       Portugalia

Stadion: Amazonia – Manaus, spectatori: 40.123.

Au marcat: Jones 64, Dempsey 81 / Nani 5, Varela 90+5.

Howard – Johnson, Cameron, Besler, Beasley – Beckerman, Jones – Bedoya (Yedlin 72), Bradley, Zusi (Gonzales 90+1) – Dempsey (Wondolowski 87). Selecţioner: Jurgen Klinsmann.

Beto – J. Pereira, R. Costa, B. Alves, A. Almeida (William 46) – Moutinho, Veloso, Meireles (Varela 69) – Nani, Ronaldo – Postiga (Eder 16). Selecţioner: Paulo Bento.

Cartonaşe galbene: Jones 75.

Arbitru: Nestor Pitana (Argentina).