“Crețu a semnat prelungirea contractului pe încă trei ani de zile. El termina vara asta, mai aveam opțiune pentru un an. A avut oferte de la două echipe din România, mi le-a arătat, erau oferte mai bune decât cea de la Craiova și apreciez mult că și-a dorit să rămână”, a declarat Mihai Rotaru.
“Va fi cel mai important meci al sezonului, trebuie să demonstrăm că suntem buni, de asta ne-a adus Universitatea Craiova, să fim pregătiţi să jucăm în Conference League, nu numai în campionatul intern. Nu ştiu cât de corect este acest meci, în opinia mea e un baraj trist, să joci locul 3 cu locul 11 (locul 10, n.r.), dar astea sunt regulile, nu avem cum să le schimbăm, suntem prea mici. Se poate întâmpla orice într-un meci. An de an se întâmplă la fel, toată lumea comentează şi nu se schimbă nimic, am jucat şi acum doi ani cu Botoşaniul. Ne-am antrenat bine şi sunt sigur că vom face un meci frumos. Este un meci special, nu are legătură cu ce s-a întâmplat în campionat, e o singură manşă, importantă pentru club şi pentru noi. Am cunoştinţe la U Cluj, ne întâlnim cu jucători buni, care au sute de meciuri în Liga I, dar nu trebuie să ne speriem de ei. A fost un sezon greu pentru noi, nu ştiu dacă locul 3 e mulţumitor, e clar că era loc de mai bine. Ca fiecare jucător, ar fi cea mai frumoasă vacanţă dacă aş fi la Euro, echipa naţională rămâne echipa naţională. Indiferent cine va fi la echipa naţională, le urez succes. L-am felicitat şi pe Anzor pentru că va fi la Euro, mă bucur pentru el, e mândrie să fii acolo. Îi văd pe mulţi de la Craiova la naţională, dar cel mai mult îmi doresc să-l văd pe Mitriţă, ştim cu toţii că merită, de Bancu nici nu mai vorbesc, e unul dintre căpitanii naţionalei. Să vedem ce se întâmplă cu Screciu, m-aş bucura să fie acolo. Nu m-a surprins victoria Atalantei, am urmărit-o, sunt agresivi şi au o echipă de talie, cred că aproape toţi au peste 1,90, la fel ca mine, şi fac un presing incredibil. Nu aş face faţă la Atalanta, campionatul italian e greu” a declarat Alexandru Creţu.