Doi tineri din Gângiova, reţinuţi pentru furt calificat

0
126

 Aseară, doi tineri, de 23 și 34 de ani de ani, au fost reținuți  de polițiști, după ce au furat mai multe bunuri din locuinţa unei femei din Gângiova. În cursul acestei zile, aceştia vor fi prezentaţi  Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, poliţişti din cadrul Secției nr.13 Poliție Rurală Segarcea, cu sprijinul Poliției Orașului Segarcea și Secției nr.14 Poliție Rurală Bârca au efectuat, pe 23 mai, cinci percheziţii domiciliare, toate în comuna Gângiova, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. “În fapt, doi tineri de 23 și 34 de ani de ani, ambii din comuna Gângiova, sunt bănuiţi că în perioada februarie-martie a.c., ar fi pătruns fără drept în interiorul locuinței unei femei de 69 de ani, din comuna Gângiova, de unde ar fi sustras mai multe bunuri de uz casnic, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 10.000 lei. În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate mai multe mijloace de probă, cei doi tineri fiind conduși la audieri. Astfel, în baza probatoriilor administrate, poliţiştii i-au reţinut pe cei doi, pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj. În cursul acestei zile, persoanele reținute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.