Patru bărbaţi din Craiova, arestaţi preventiv pentru loviri sau alte violenţe

0
118

Ieri, 23 mai, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în executare patru mandate de arestare preventivă, emise de Judecătoria Craiova, pe numele a patru bărbaţi din municipiul Craiova. Mandatele au fost emise în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.

În fapt, cei patru sunt bănuiţi că , în ziua de 02 mai 2024, în urma unui conflict spontan, ar fi agresat fizic un bărbat de 41 de ani, tot din municipiul Craiova, conflict în urma căruia cel din urmă a necesitat îngrijiri medicale. Ulterior incidentului, cei patru au plecat de la faţa locului sustrăgându-se cercetărilor. “Având în vedere probatoriul administrat în cauză, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Craiova, cu propunerea de arestare preventivă, fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Persoanele arestate au fost introduse în Centrele de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Dolj şi Gorj”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .