Alegeri europarlamantare: Tenorii partidelor au spus ce aveau de spus!

Se cam termină campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi ceea ce era de spus, unii dintre tenorii partidelor au făcut-o răspicat, alţii au bătut câmpii cu voioşie, convinşi că de luni, sau de marţi, se schimbă… guvernul. Fiindcă de fapt asta e obsesia lor, şi mai puţin calitatea morală, de ce nu „patriotismul autentic” – care nu se mai predă nicăieri, paradigma epocii fiind drepturile omului -, slujirea cu devotament a intereselor ţării, de către viitorii aleşi pentru Parlamentul European. De mulţi, dintre cei care au fost în mandat, „ne-am lămurit”, dar temeritatea cu care încă mai discută descumpăneşte realmente. O mică precizare pentru evitarea oricărei confuzii: În februarie 2010, un sondaj TNS-Sofres dezvăluia că o majoritate zdrobitoare (82%) dintre francezi confirmă că există „o identitate naţională franceză”. Iar 75% dintre intervievaţi se declarau „mândri că sunt francezi” (Jean Sevillia „Incorectitudinea istorică” Ed. Humanitas 2012). Problema în discuţie este alta: de săptămâna viitoare, la Bruxelles, vor începe negocierile concrete, fiecare familie politică mai veche sau în curs de formare evaluându-şi şansele în obţinerea posturilor de decizie. În Olanda, Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, a reuşit, ieri, să obţină mandatul de eurodeputat, partidul său (PvdA) obţinând cinci mandate din cele 26 pe care le are Olanda. O legitimitate, deloc de invidiat, pentru spitzenkandidatul social-democraţilor europeni. Sunt anunţate deja, în temeiul proiecţiilor sociologice câteva formaţiuni… învingătoare: Liga lui Salvini în Italia, Dreptate şi Justiţie (PiS) în Polonia, Noua Alianţă Flamandă în Belgia, Fidesz în Ungaria. Şi în bună poziţie se află FPO (extrema dreaptă) în Austria şi Adunarea Naţională (ex-FN) în Franţa. Analiştii politici, dar şi media avansează o observaţie interesantă: neimplicarea Angelei Merkel, aflată în al patrulea mandat de cancelar, în campania electorală, lăsând totul în seama succesoarei sale la conducerea CDU, Annegrete Kramp-Karrenbauer (AKK). Şi asta, după ce răspunsese la o întrebare, vizând scrutinul decisiv pentru destinul Europei, a jurnaliştilor de la „Suddeutsche Zeitung”, clarificându-şi printr-o afirmaţie lipsită de ambiguitate intenţiile: „nu sunt disponibilă pentru un nou mandat politic, mai puţin sau mai mult important pentru Europa”. Febrilizat la maximum este francezul Emmanuel Macron, care ştie de acum că doar o victorie a LREM în faţa Adunării Naţionale, formaţiunea Marinei Le Pen, îi conferă un statut de potenţial leadership, a unei alianţei politice europene, contrapondere la democraţiile iliberale care „otrăvesc continentul”. Potrivit tuturor sondajelor, din ultimile zile, pe primul loc va sosi… Adunarea Naţională. Raportul de forţe în viitorul legislativ european va suferi modificări importante, în sensul că hegemonia Partidului Popular European, pare de acum încheiată. O nouă garnitură de lideri la nivelul Parlamentului European şi Comisiei Europene, care să unească statele continentului, nu să le divizeze, este aşteptată. Noi, românii, vom vota duminică pentru Parlamentul European, după o campanie electorală destul de agitată, cu multe mesaje cel puţin anacronice, defazate oricum de la ceea ce trebuia discutat. Iar câteva formaţiuni politice, nu le mai enumerăm fiindcă se ştiu, au avut excesiv în mesaje ca laitmotiv „justiţia” şi tema „puşcăriei”, nicicând atât de îndrăgită, omiţând de ce e importantă Uniunea Europeană şi de ce merită să fim cetăţeni europeni. Se avansează deja, un interes sporit faţă de această rundă de alegeri pentru europarlamentare, prin raportare la cele din 2014. Ceea ce este un lucru bun.