Protejarea mediul şi sănătatea, subiecte care au fost primordiale la şedinţa Colegiului Prefectural Dolj

0
646

Ieri, a avut loc şedinţa lunară a Colegiului Prefectural Dolj, în cadrul căreia au fost dezbătute problemele din judeţ, conform Ordinii de zi, aşa cum a fost prezentată anterior, prin materialele trimise  de instituţiile deconcertate, ce şi-au trimis materialele pe adresa Instituţiei Prefectului Dolj. Faţă de alte şedinţe de acest gen, cea de ieri a fost foarte interesantă, prin intervenţiile celor prezenţi , cele mai bune venind din partea Gărzii Naţionale de Mediu, prin Comisariatul Judeţean Dolj, şi a Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj.

Pe Ordinea de zi a Colegiului Prefectural Dolj au fost mai multe puncte de dezbătut: Oficiul de Zootehnie Dolj; Comisariatul Judeţean Dolj al Gărzii de Mediu; Direcţia de Sănătate Publică Dolj; Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură – Centrul Judeţean Dolj, cu privire la campania de primire a cererilor, pentru anul 2018. Fiecare reprezentant al instituţiei din partea căreia venea şi-a prezentat materialul,  prin statistici, care, pe undeva, plictisesc auditoriul, datele putând fi găsite şi pe site-urile din domeniile amintite. Ceva a atras atenţia. Este vorba despre cele spuse de Gheorghe Călinoiu, comisar şef al Comisariatului Judeţean Dolj – Garda Naţională de Mediu: „Pe lângă informarea pe care o voi prezenta, vreau să atrag atenţia şi asupra unui fenomen, cu care ne confruntăm. Cele două Centrale Termice, de la Işalniţa, respectiv Bariera Vâlcii funcţionează în parametrii normali, beneficiind de cele mai bune tehnologii, dar există o problemă. Aici, mă refer la munţii de zgură şi cenuşă care se acumulează, iar la vânt, mai ales, în casele şi curţilor oamenilor intră praf şi reziduuri, astfel că aproape nu se mai poate trăi. Am avut şi avem foarte multe reclamaţii, am dat amenzi, dar cred că se poate găsi o soluţie şi vă cer să ne aşezăm la dialog, incluziv cu cei de la Complexul Energetic Oltenia. Cele mai afectate sunt gospădăriile din Mischii şi Şimnicu de Sus. Tebuie stabilit un plan de intervenţii”. Prefectul judeţului Dolj,  Dan Narcis Purcărescu, a răspuns: „Sunt de acord cu ceea ce spuneţi, dar, până nu aşezăm să discutăm, nu putem găsi soluţii şi sunt convins că se poate ajunge la un rezultat . Însă vă mai dau o temă, care ţine de o adevărată problemă pentru populaţie, fiind vorba, dacă se poate spune aşa, de o nişă. Dumneavoastră, cei de la mediu, n-ar mai trebui să alergaţi să după cei care nu respectă legea, şi aici mă refer la şantierele de construcţii, unde rămân foarte multe deşeuri, iar molozul trebuie ridicat. Este nevoie de o întâlnire, între autoritălile publice locale, instituţiile abilitate în verificare şi control şi cei care fac demolări, în primul rând, pentru ridicarea deşeurilor rezultate. Ştiun că, în prezent, este necesar un contract între beneficiar şi constructor, în care, ultimul, poate să treacă ce vrea el, şi două kg de moloz, dar nu este normal. Trebuie făcută o evaluare, iar aici un rol important îl au şi Consiliile locale. Vă dau şi un exemplu: ştim cu toţii că, la Podari, se va derula un proiect de anvergură. Cine ştie ce se va întâmpla cu reziduurile, unele dintre ele putând fi contaminate cu diverse substanţe. Doar bănuiesc, de aceea cer o întâlnire a factorilor responsabili”. Gheorghe Călinoiu a răspuns: „Este foarte clar că vorbim de o problemă, fiind nevoie de discuţii, pentru a găsi soluţiile optime. În ceea ce priveşte investiţia de la Podari, am trimis comisarii noştri la verificări, dar, recunosc, că nu ne-am gândit şi la posibila contaminare , toată lumea să fie convinsă că ne vom intensifica verificările şi controalele”.

Sănătatea, … mai departe spre găsirea unor soluţii

Un alt punct de interes a fost raportul prezentat de Nicolae Marcu , director executiv –adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj. În afara  unor statistici, cu programe naţionale derulate sau aflate în curs, nu a prezentat nimic concret, vorbind de starea de sănătate a populaţiei. Cele câteva minute de citire a raportului nu a tras decât intervenţia unuia dintre cei prezenţi, Cătălin Tiberius Mohora, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj: „Nu numai eu, dar şi ce prezenţi la această întâlnire aşteptam mai ulte lămuriri pentru măsurile adoptate în vederea reducerii, dacă nu eliminării infecţiilor intraspitaliceşti, inclusiv o comparaţie cu anii precedenţi. Este vorba despre sănătatea oamenilor. De asemenea, mă aşteptam să vedem o situaţie a măsurilor adoptate pentru reducerea riscurilor la locul de muncă al angajaţilor, sporurile care sunt plătite, cu atân mai mult cu cât angajatorii au obligaţia, prin lege, să asigure condiţii de muncă în conformitate cu lefgislaţia, pentru salariaţi. Nu mai vorbesc despre statistica bolilor profesionale din Dolj, aspecte la care aşteptăm răspuns” . Din păcate, declaraţia reprezentantului DSP Dolj a fost scurtă şi fără relevanţă: „Vă asigurăm că specialiştii noştri urmăresc toate situaţiile prezentate şi vor adopta măsurile corespunzătoare”. Atât şi nimic mai mult…