Avionul “Sarmizegetusa” a intrat în flota Tarom

0
401

taromAvionul Boeing 737-800, achiziţionat recent şi numit “Sarmizegetusa”, a fost prezentat în această dimineaţă oficialităţilor, printre cei prezenţi la eveniment fiind premierul Sorin Grindeanu, miniştrii Transporturilor şi Internelor, dar şi Liviu Dragnea şi ambasadorul Hans Klemm. Noul avion a fost ”botezat” cu tunuri cu apă. Ministrul Transporturilor a semnat în urmă cu două săptămâni contractul de achiziţie a două aeronave Boeing 737-800 New Generation pentru flota Tarom. Unul dintre avioane a ajuns astăzi, la evenimentul de pe Aeroportul Henri Coandă participând premierul Sorin Grindeanu, miniştrii Transporturilor şi Internelor, preşedintele PSD Liviu Dragnea, dar şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm. Avionul a survolat demonstrativ deasupra aeroportului, fiind ”botezat” cu tunuri cu apă. Cele două aeronave sunt achiziţionate în leasing pe o perioadă de 10 ani, iar capacitatea lor este de 189 de locuri. Decizia de cumpărare a venit după ce două Airbus A310 au fost scoase din flota Tarom în cursul anului trecut. Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).­