Manchester: Terorismul islamist continuă războiul său contra Europei

0
313

anglia9Statul Islamic a revendicat atentatul sinucigaş care, luni seara, a făcut 22 de morţi, dintre care numeroşi minori şi 59 de răniţi, la un concert găzduit de cea mai mare arenă acoperită „Manchester Arena” (21.000 de locuri), susţinut de cântăreaţa pop, Ariana Grande. Potrivit Poliţiei din Manchester atentatul sinucigaş a fost comis de un individ, identificat ulterior, Salman Abedi (22 de ani), căutându-se, în prezent, eventuali complici. Un bărbat de 23 de ani a fost arestat în sudul oraşului Manchester, în cadrul acestei anchete. Statul Islamic a revendicat atentatul printr-un comunicat publicat, via organul său de presă, AMAQ, care precizează că „un soldat al Califatului care a plasat o bombă, în mulţime, în timpul concertului”. 400 de poliţişti au fost mobilizaţi imediat, iar 60 de ambulanţe au evacuat răniţii transportându-i la spitale. Tot cartierul este, încă, sub şoc. Gara Victoria este închisă iar marele centru comercial Arndale este evacuat. Elicoptere survolează deasupra oraşului. Prim-ministrul Theresa May a denunţat un atac terorist „fără milă”, printre cele mai grave petrecute în Regatul Unit. Un atentat care se distinge prin faptul că a vizat deliberat tineri şi tinere inocente fără apărare. Şi regina Elisabeta a condamnat atacul barbar, exprimându-şi profunda simpatie faţă de toţi cei afectaţi de teribilul eveniment.

Printre răniţi numeroşi sunt aceia care se află, actualmente, între viaţă şi moarte. Accesul spre cartier este, încă, închis. În noaptea de marţi spre miercuri supravegherea a fost maximă. Omagii pentru victimele atentatului, flori depuse, mesaje de susţinere vin din toate părţile. Centrul comercial Arndale a fost lovit în 1996 de IRA. Aşa cum deja se ştie, Theresa May a anunţat aseară că nivelul de alertă teroristă a fost ridicat de la „sever” la „critic”, cel mai înalt pe o scară de la 1 la 5. Ceea ce înseamnă că noi atacuri rămân iminente. Această reevaluare fără precedent se întemeiază pe ancheta privind explozia de la Manchester, care sugerează că este vorba de o reţea mult mai vastă. Armata a fost desfăşurată pe străzi. Salman Abedi (22 de ani) era născut la Manchester, din părinţi libieni, potrivit Daily Telegraph. Analizele specialiştilor evidenţiază falii în sistemul de securitate şi prevenţie. Cum un terorist a putut penetra cu material exploziv într-un loc public, foarte aglomerat? Premierul Theresa May a asigurat că Poliţia „studiază securitatea privind locurile destinate spectacolelor”.