Un discurs uitat…

Acum vreo opt ani, junele, pe atunci, Victor Ponta, anunţa înflăcărat „primăvara social-democrată”, eveniment prezentat, din păcate, fără mare obiectivitate, atenţia ziariştilor fiind concentrată precumpănitor pe vestimentaţia participanţilor şi nu pe discursul, realmente interesant, al liderului TSD. Ori, actualul prim-ministru a spus atunci nişte lucruri deloc convenabile „bătrânilor pesedişti”. Eram în primăvara lui 2004. An electoral. „(…) Vorbim prea mult de principii. Enunţăm vorbe mari şi am uitat de conţinutul lor (…) Ce facem cu cei care îşi iau lângă ei numai marionete, oameni slabi şi proşti, care nu pot să le ia niciodată locul? (…) Eu cred că TSD-ul nu vrea să fie solidar nici cu hoţii, nici cu laşii, nici cu trădătorii. (…) Vorbim foarte des de severitate şi constatăm că noi nu dăm afară pe nimeni. (…) Cred că ne-am săturat să fim ironizaţi: sunteţi pesedişti, aha, sunteţi cu ăia”. Discursul articulat de atunci, dincolo de luciditatea şi temeritatea sa, era un semnal al liderului tinerei generaţii a PSD dat politicienilor ramoliţi. Anii au trecut. Şi liderul TSD din 2004 este astăzi liderul PSD, co-preşedinte al USL şi prim-ministru al Guvernului României. Insolenţa juvenabilă a fost sublimată într-o gravitate, realmente perceptibilă, retorica curăţându-se sensibil de zgura entuziasmului. Nici povestea cu promovarea tinerilor pentru că sunt tineri nu mai este atât de îmbrăţişată. Enumerarea contabilă a grijilor a fost substituită de căutări febrile pentru soluţionarea lor. Ceea ce merită reamintit este că Victor Ponta a făcut ucenicie îndelungată ca politician şi asta se vede cu ochiul liber. Dacă înainte de a deveni prim-ministru al Guvernului României, ca unul dintre liderii opoziţiei, iar fi administrat o corecţie Robertei Anastase pentru afirmaţiile acesteia, hazardate, la adresa Marianei Câmpeanu, actualmente ministru al Muncii, de data aceasta a preferat o reacţie cumpătată, bine calibrată „la nivel instituţional”, într-o notă de deplină salubritate. Era la o zi după vizita fulger în teatrul de operaţiuni din Afganistan, în mijlocul militarilor români. Când a pus în discuţie chestiunea prezenţei la Consiliul European din 28 iunie a.c. a precizat că nu doreşte să exporte dincolo de graniţele ţării un conflict cu preşedintele ţării. Fireşte, situaţia ar trebui rezolvată prin compromis. Politica înţeleasă ca artă a compromisului, adică a negocierii, constituie o perspectivă care trebuie luată în serios. Victor Ponta e prea inteligent ca să nu ştie asta. Adică pe unele teme, spre exemplu politica comună de apărare şi securitate, să meargă preşedintele Traian Băsescu, şi pe alte teme, care ţin de activitatea Executivului, să meargă Victor Ponta. Parlamentul ar urma să decidă după ce, luni, s-a solicitat Birourilor Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor convocarea unei dezbateri referitoare la problemele pe care le va susţine România la Consiliul European din 28 iunie şi cine va reprezenta ţara acolo. Pariul actual implică relativisme dizolvante, cinisme de circumstanţă şi decepţii. „Domnule prim-ministru, noi suntem în picioare”, spunea, patetic, şeful TSD în 2004. Ca prim-ministru, astăzi i se cere o scăpărătoare luciditate, fiindcă restul e destin. Şi de luciditate nu duce lipsă.