Papură: „Încercăm remontada, primul gând e să marcăm”

0
341

Universitatea Craiova joacă mâine de la ora 19.45, returul semifinalei Cupei României, la Ovidiu, cu Viitorul, după ce echipa lui Hagi s-a impus în tur cu 2-1.

Antrenorul Universităţii Craiova, Cornel Papură, a prefaţat duelul de la Ovidiu, spunând că, pentru a avea şanse la calificare, este important ca jucătorii săi să fie eficienţi în faţa unei echipe organizate, cu un joc bine pus la punct. De altfel, Papură a ţinut să sublinieze ce se întâmplă la Viitorul, spunând că strategia lui Gică Hagi este un exemplu pentru toată lumea. „Avem de remontat un rezultat, încercăm să fim mai atenţi în faţa porţii, să marcăm. Viitorul este o echipă puternică, foarte bine organizată, joacă un fotbal foarte frumos, este un exemplu pentru toţi. Viitorul se menţine sus în fiecare an, este în play-off, deşi vinde cei mai buni jucători, trebuie să luăm cu toţii notiţe de la Hagi. Jocul lor este bine pus la punct, au trasee stabilite în timp, fiecare ştie ce are de făcut, sunt automatisme create la Academie, pe aceleaşi principii de joc. Nu va fi uşor, dar vom face tot ce putem ca să marcăm. Acesta e primul gând, să dăm gol, fiindcă la Giurgiu am ratat mult, inclusiv penalty. E greu de spus în procente ce şanse avem. Timpul e scurt pentru mine, nu este uşor să implementezi un nou mod de a vedea fotbalul, total diferit de ceea ce a fost înainte. Încerc să ne punem de acord, eu şi jucătorii, pentru ce avem de făcut la fiecare meci. Trebuie să intre încrezători pe teren, fiindcă nu există fotbal fără presiune. Din punctul meu de vedere, nu este absurd nici să ne calificăm şi nici să luăm locul 2, având în vedere lotul pe care-l avem” a spus antrenorul.

„Papi” crede că pentru Ianis Hagi ar fi bine să se transfere în străinătate, deoarece pentru întrecerea internă a atins potenţialul maxim: „Ianis Hagi este un jucător cu mare potenţial, iar acum a căpătat şi mare încredere, a avut reuşite, execuţii foarte bune. În mare parte cred că va pleca, fiindcă progresul lui în România este maxim. Mergând afară, în Olanda, Belgia sau alt campionat poate creşte mult mai mult”

Mulţi absenţi în tabăra olteană

Papură se confruntă cu multe probleme de lot, pe lângă cea de lungă durată a lui Koljic: „Acka are ceva la coapsă, de aceea a cerut schimbare la Giurgiu, Tiago este în recuperare, Briceag şi Nuno Rocha nu sunt nici ei refăcuţi. Vom vedea la ora meciului pe cine ne putem baza. Nu sunt probleme cu Andrei Cristea, dar am avut doar 3 zile la dispoziţie pentru meciul de la Giurgiu, puneţi-vă în locul meu şi vedeţi ce se putea schimba pe final de joc. Am avut 10 minute în care adversarul a pus ceva presiune şi conform viziunii mele nu pot scoate un jucător de talie când ei pot fi periculoşi doar la faze fixe. Cred în Cristea cum cred în toţi jucătorii că pot reuşi şi ei trebuie să creadă că pot face treabă”.

Campioana ratărilor de la 11 metri în acest sezon, Craiova ar avea mari probleme în cazul în care s-ar ajunge la lovituri de departajare, dar Papură spune că încurajează atacanţii să execute, în ciuda ratării lui Fortes la Giurgiu: „La penalty-uri este vorba de inspiraţie şi de echilibru mental. Atacanţii sunt cei mai în măsură să execute şi să înscrie, ei sunt cel mai aproape de poartă. E foarte bine că Bancu a avut încredere în colegul lui şi l-a lăsat să bată. Nu am ceva cu Mirko, dar cred că atacanţii sunt mai în măsură să înscrie”.

Lucrează la psihicul jucătorilor

Papură spune că lucrează în această perioadă la montarea psihică a jucătorilor, considerând că ei au calităţile necesare pentru a face performanţă: „Aici se face diferenţa între jucători, unii fac faţă presiunii, alţii clachează. Dacă nu ai presiunea rezultatului, atunci nu joci fotbal, este modul lor de a-şi face meseria. Au calităţi, dar unii nu rezistă presiunii, din partea media, din partea publicului, din partea meciurilor cu miză, iar eu aici încerc să-i ajut, asta încerc să le insuflu, un echilibru mental”. Papură spune că nu-l afectează zvonurile privind antrenorii care ar putea ajunge în Bănie la vară: „Nu sunt la curent cu ştirile privind eventualii antrenori, nu mă afectează în niciun fel, eu am contract clar până la vară, vom vedea atunci ce va fi. Singurul meu gând este să pregătesc jucătorii şi să încercăm să câştigăm meciul următor, fiindcă nu ştii ce-ţi rezervă viitorul”.

Mihăilă: „Putem întoarce rezultatul, trebuie să marcăm repede şi să nu primim gol”

După ce a marcat primul gol pentru Craiova, la Giurgiu, Vali Mihăilă este încrezător că el şi colegii vor reuşi remontada la Ovidiu: „Ne aşteaptă un meci foarte greu, Viitorul joacă foarte bine acasă. Trebuie să mergem acolo cu încredere, fiindcă s-au întors şi rezultate mai drastice. Trebuie să marcăm repede, în prima repriză, iar dacă o vom face ne putem califica, dar trebuie să nu primim gol. Sper să jucăm bine şi să fim fericiţi la finalul meciului. Nu am fost concentrat la ocaziile pe care le-am avut în meciurile cu Viitorul, sper să marchez acum, dar mai mult sper să se califice echipa. Sper să marcheze şi Carlos Fortes, a demonstrat la Gaz Metan, a dat goluri acolo. Bine, la Craiova este presiunea mai mare, dar sper să dea gol joi. La un viitor transfer nu mă gândesc, trebuie să prind încredere aici, să joc bine şi să marchez”.