Maria Şarapova ratează calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart. Simona Halep urcă pe poziţia a doua în clasamentul WTA

0
299

 

Maria Şarapova, cap de serie numărul unu şi locul 2 WTA, a ratat calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart. Simona Halep va urca pe poziţia a doua în clasamentul WTA, informeazăMediafax. 

Şarapova a fost învinsă, în turul doi, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-1, după două ore şi 27 de minute, de Angelique Kerber (Germania), poziţia 14 în ierarhia mondială.

În sferturi de finală, Kerber o va întâlni pe rusoaica Ekaterina Makarova, a şasea favorită a competiţiei şi locul 8 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-3, de compatrioata sa Marina Melnikova, jucătoare ajunsă pe tabloul principal din postura delucky loser şi poziţia 194 în clasamentul mondial.
Maria Şarapova, câştigătoare la ultimele trei ediţii ale turneului de la Stuttgart, trebuia să ajungă în semifinale pentru a putea să-şi păstreze locul secund în clasamentul WTA.
Potrivit clasamentului WTA dat publicităţii luni, Maria Şarapova se află pe locul doi cu 7.890 puncte, iar Simona Halep ocupă poziţia a treia, cu 7.571 de puncte.

Simona Halep, cap de serie numărul 2 şi locul 3 WTA, va juca, vineri, de la ora 15.00, împotriva sportivei italiene Sara Errani, locul 15 WTA, în sferturile de finală ale turneului din categoria Premier de la Stuttgart.