Calea Severinului, fără apă rece săptămâna viitoare

0
337

Craiovenii care locuiesc pe Calea Severinului nu vor avea apă potabilă săptămâna viitoare. Furnizarea va fi întreruptă luni, pe 27 aprilie, între orele 10.00 şi 13.00, în vederea montării unei vane de separaţie la intersecţia străzilor ”Toporaşi” şi „Constantin Brâncoveanu”. Alimentarea cu apă rece se va întrerupe în zona delimitată de Calea Severinului – strada „Pârâului” – bulevardul „George Enescu” – strada „Aristizza Romanescu” – Calea Severinului. Conducerea Companiei de Apă îi anunţă pe abonaţi că va monitoriza permanent calitatea apei potabile după repunerea în funcţiune a sistemului de distribuţie.