În urmă cu trei săptămâni, la Biserica cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din centrul comunei Poiana Mare, la cererea credincioşilor, au început lucrările la ridicarea unui loc de rugăciune întru pomenirea Părintelui Arsenie Boca şi Sf. Nectarie – vindecătorul de cancer. În acest sens, cei doi preoţi din cadrul bisericii, respectiv Vasilică Marinaş şi Cristian Rudăreanu, ajutaţi de inimosul primar al localităţii Poiana Mare, Marin Vintilă, dar şi de o serie de credincioşi devotaţi ai parohiei (familile Marin şi Georgeta Iancu; Jean şi Nicoliţa Constantinescu; Iulian şi Nela Drinceanu), au început, în mod efectiv, lucrările la acest frumos edificiu spiritual. Construcţia de lângă izvor va fi asemenea unui altar de rugăciune, unde în permanenţă va arde o candela, lângă icoana Maicii Domnului – cea făcătoare de minuni.
Icoane pictate în culori de apă
Cele trei icoane din interiorul lăcaşului de rugăciune (Maica Domnului, Sf. Nectarie şi Arsenie Boca) au fost pictate în culori de apă, acrilice, în stilul vechilor icoane româneşti, de tânăra artistă Smarandache Dorina Cristina – absolventă a Universităţii de Arte şi Design din Cluj-Napoca. «Este un altar de rugaciune închinat părintelui Arsenie Boca şi părintelui Nectarie. Pentru a întări şi mai mult prezenţa divină în cadrul bisericii, a fost amplasată şi o cruce din lemn de patru metri reprezentând semnul biruinţei, altarul creştinilor, locul de jertfă al Domnului Iisus Hristos.Credincioşii au simţit deja puterea lui Dumnezeu începând să vină în număr mult mai mare la biserică, aşteptând cu credinţă şi pioşenie sfinţirea izvorului şi a crucii care va avea loc pe data de 25 aprilie 2014, în prima zi de vineri de după Sfintele Sărbători de Paşte, când se prăznuieşte “Izvorul Tamaduirii”, sărbătoare închinată Maicii Domnului – cea Născătoare de Dumnezeu», a precizat părintele Cristian Rudăreanu.