Răzvan Ionescu este noul prim-adjunct al SRI. Acesta îl înlocuieşte pe Florian Coldea

0
68

Razvan IonescuDirectorul SRI, Eduard Hellvig, l-a învestit, ieri, în funcţia de prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii (SRI) pe generalul Răzvan Ionescu, decretul de numire în funcţie fiind semnat deja de preşedintele României. Acesta îşi va prelua atribuţiile începând cu data de astăzi, 24 martie 2017. General de brigadă Răzvan Ionescu are 45 de ani şi o experienţă de peste 20 de ani în munca operativă a Serviciului.

“De profesie este fizician, absolvent al Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti. A urmat cursurile postuniversitare cu specializarea Geopolitică şi Geostrategie din cadrul Academiei de Studii Economice, a absolvit masterul NATO Senior Executive din cadrul SNSPA, a absolvit cursurile seminarului Combaterea Armelor de Distrugere în Masă şi Terorismului din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall din Germania”, transmite SRI.

Răzvan Ionescu a ocupat mai multe funcţii, atât în cadrul unităţilor centrale, cât şi teritoriale, unde, potrivit SRI “a avut succese operaţionale de anvergură, în parteneriat cu servicii de intelligence din spaţiul euroatlantic, pe problematici privind criminalitatea organizată transfrontalieră, respectarea regimurilor internaţionale privind proliferarea sistemelor de armament, fluxuri financiare internaţionale, migraţie şi terorism”.

“A fost încadrat în SRI cu gradul de căpitan şi a absolvit ca şef de promoţie cursurile de iniţiere. A fost avansat la gradul de general de brigadă în primăvara anului 2016 şi anterior numirii în funcţia de prim-adjunct al Directorului SRI, a condus o unitate centrală cu activitate în combaterea ameninţărilor transfrontaliere”, mai informează instituţia.

Pe 17 ianuarie, SRI anunţa că Florian Coldea a cerut trecerea în rezervă, decizia fiind luată chiar dacă verificările demarate în urma dezvăluirilor lui Sebastian Ghiţă au arătat că nu a încălcat legea, SRI propunând repunerea în funcţie. Verificările au fost demarate după ce Sebastian Ghiţă a publicat fotografii şi înregistrări video în care ar apărea cei doi şi familiile acestora, precizând că au avut o relaţie de prietenie.

“Viitorul prim-adjunct al SRI trebuie să aibă între 40 şi 50 de ani, experienţă relevantă în informativ-operativ, abilităţi importante de management, experienţă în colaborarea cu partenerii strategici instituţionali (interni şi externi), să împărtăşească valorile fundamentale ale SRI (integritate, profesionalism, patriotism, onoare). Acestui profil i se potrivesc mai multe persoane. Sunt şi femei care se încadrează în criteriile prezentate”, declara purtătorul de cuvânt al SRI pe 2 martie.