Peste 30 de  elevi respinşi în prima etapă de  înscriere  în clasa  pregătitoare

0
423

pregatitoareS-a  finalizat prima etapă de  înscriere în clasa  pregătitoare a copiilor ai căror părinţi au făcut cerere  în acest sens. După suplimentare  de  locuri şi clase,  s-a centralizat statistica, după ce au fost evaluate şi solicitările care ţineau de înscrierea într-o altă  şcoală în afara celei de  circumscripţie.  Astfel, 34 de  copii au fost respinşi, cei mai  mulţi de la  Colegiul  Naţional Pedagogic „Ştefan  Velovan” (31).  În urma primei etape, s-au ocupat  4.617 locuri, rămânând  941. Cele mai  multe au rămas la Şcoala Gimnazială „Mihai  Eminescu” Craiova (39), Şcoala Gimnazială din Filiaşi (37),  Şcoala Gimnazială „ Lascăr Catargiu”  din Craiova (28), Şcoala Gimnazială „Anton Pann” din Craiova, împreună şi cu structura de la  Mofleni (49), Liceul  Teoretic „Mihai Viteazul”  din Băileşti  (17) etc.