Investiţii de peste 650 de milioane de euro în judeţul Dolj / Politica de regionalizare în sectorul de apă şi apă uzată va continua

0
350

sedinta cjInvestiţiile care au fost făcute, dar şi cele care vor urma să fie implementate,  în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dolj”, în perioada 2014-2020, au fost, ieri, prezentate, la Consiliul Judeţean Dolj, în prezenţa primarilor de comune şi municipii. Obiectivele principale ale seminarului au fost de informare şi conştientizare a factorilor interesaţi de investiţiile făcute în cadrul proiectului şi de informare în legătură cu aspectele tehnice, financiare şi instituţionale implicate în implementare proiectului. Investiţiile propuse în cadrul acestui proiect vor fi finanţate din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare (POIM). Prin acest program se va continua politica de regionalizare în sectorul de apă şi apă uzată, demarată deja prin programele anterioare, ISPA şi POS Mediu 2007-2013.

sedinta cj (4)Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, a  subliniat faptul  că  legislaţia în domeniu s-a modificat iar Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară al cărei preşedinte este a devenit autoritatea tutelară a Companiei de Apă Oltenia. “Asta înseamnă că împreună cu directorul ADI, Consiliul Judeţean Dolj şi cu Primăria Craiova, să facem tot ce depinde de noi pentru a pune în operă un lucru absolut special. Vorbim practic despre un proiect european care a început acum circa 10 ani de zile să fie conturat, respectiv „Masterplanul de apă şi apă uzată a judeţului Dolj”, care a dus la aducerea unei sume record pentru judeţului Dolj, la vremea respective, 185 milioane de euro. După acest moment au mai existat alte etape. S-au mai obţinut alte 19 milioane de euro şi alte 32 milioane de euro. Adică, au intrat foarte mulţi bani în judeţul Dolj”, a spus şeful administraţiei Doljene. Alături de Ion Prioteasa, a fost prezent şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile.

„Un început cum nu am mai avut vreodată…”

sedinta cj (2)Şeful administraţiei doljene a marcat momentul la care se află proiectul şi a spus că este un nou început… Este vorba de 434 milioane de euro ce vor urma să fie investiţi în infrastructură. “Un început cum nu am mai avut vreodată pe vreun alt program. Practic vorbim de alţi 434 de milioane de euro care ar trebui să intre în judeţul Dolj pe apă şi apă uzată. Iniţial, am vorbit de mediul urban – am vorbit de cele 3 municipii, 4 oraşe şi… două comune care erau alăturate. Acum vorbim de  22 de localităţi din judeţul Dolj în care cele 3 municipii ale judeţului : Craiova, Băileşti, Calafat, dar şi despre 19 comune importante din judeţ, care îşi vor rezolva problema de apă şi canalizare în cea mai mare măsură, dacă nu în totalitate şi în felul acesta vom putea să spunem peste ani, că acest masterplan aduce în judeţul Dolj peste 650 de milioane de euro”, susţine Ion Prioteasa.

A contat relaţia constructivă dintre Primărie şi CJ Dolj

sedinta cj (1)Suma de bani care s-a investit în lucrările de apă şi canal vor atinge un nivel istoric şi anume, 650 de milioane de euro. Iar punctual maxim îl atinge conducta de apă Isvarna – Craiova.  „Adică, cele două proiecte însumează 650 de milioane de euro. Printr-o comparaţie, Podul de la Calafat, această investiţie a însemnat 256 de milioane de euro… Pentru că vorbim de multe localităţi, fiind şi un proiect divizat, câteodată, nu îl mai vedem în amploarea sa, dar vă spunem că nu vom mai avea ocazia să accesăm o sumă atât de mare, să mai implementăm un proiect de-o asemenea mărime. A contat foarte mult, această relaţie foarte constructivă pe care o are Consiliul Judeţean Dolj cu Primăria municipiului Craiova şi cu toate celelalte instituţii care şi-au adus contribuţia la implementarea acestui proiect şi superlativul acestei investiţii va fi conducta de apă Isvarna-Craiova. Apa adusă de la Isvarna a schimbat într-un fel viaţa locuitorilor din municipiul Craiova. Avem acum această posibilitate să venim cu această aducţiune de apă, cu peste 125 milioane de euro, care vor fi puşi în opera aici, cu toate localităţile care vor fi de-a lungul conductei, atât din judeţul Gorj, cât şi în judeţul Dolj şi de asemenea, pentru reabilitarea conductei vechi. Vă spun sincer că nu ne vom opri de acum înainte, vom vorbi despre fiecare localitate, şi despre fiecare investiţie, pentru că este un fapt care se petrece în judeţul Dolj. Se vor prezenta pe fiecare localitate lucrările ce se vor face şi valoarea investiţiei. Aşteptăm la licitaţii firme puternice care să poată să ducă la bun sfârşit lucrările pe care le licitează, pentru că de-a lungul timpului am mai avut şi sincope din acest punct de vedere”, am mai precizat şeful administraţiei judeţene.

„Aplicaţia de finanţare presupune studiul de fezabilitate”

sedinta cj (5)Radu Păunescu, directorul SC FICHTNER ENVIROMENT, consultantul proiectului, a subliniat faptul că scopul acestei întâlniri este de a lansa aplicaţia de finanţare care a fost elaborate de firma pe care o reprezintă în perioada în care a început acest contract. “Aplicaţia de finanţare presupune, bineînţeles, studiul de fezabilitate şi care consider că este motorul aplicaţiei de finanţare. Faptul că s-a ajuns la o investiţie de peste 450 milioane de euro, într-adevăr  este o performanţă extraordinară şi sunt absolut convins că vor fi şi implementate aceste proiecte, adică, nu vom rămâne doar la oportunitatea de accesare a acestor fonduri. Modul cum vor fi cheltuiţi banii şi cum va fi implementat fiecare proiecte în parte, sigur, va constitui o performanţă pentru a putea duce la bun sfârşit totul. Într-adevăr, Isvarna este o lucrare de artă practic, este o aducţiune de apă care străbate două judeţe şi va alimenta cu apă toate localităţile care sunt de-a lungul acestei conducte”, a subliniat Radu Păunescu.

Isvarna-Craiova – lucrare de dificultate maximă

Consultantul a mai spus că Isvarna-Craiova este o lucrare de dificultate maximă, dar care va rezolva problema apei potabile. Tot ieri au fost prezentate investiţiile prinse pe lista de priorităţi din studiul de fezabilitate. “În primul rând trebuie urmărite criteriile şi modalităţile de selecţie care stau la baza Programului Operaţional de Infrastructură Mare. Înainte de toate am avut în vedere parcul de conformar, pentru asta am plecat la investiţiile anterioare, precedente şi am continuat pentru a ajunge într-o zonă de conformare şi pot să spun că municipiul Craiova va fi format 100%. Este vorba de o investiţie de aproape 250 milioane de euro, ceea ce este de asemenea o performanţă notabilă. Iar modul în care a fost alcătuit proiectul, lista de investiţii prioritare şi cum au fost justificate şi conexate şi coroborate, tot ceea ce a însemnat investiţii, pe ISPA, pe POS, a trebuit să fie cumva cireaşa de pe tort.  Am avut o colaborare foarte bună cu operatorul care ne-a pus la dispoziţie tot ceea ce aveam nevoie, pentru a scuti la maxim timpul şi nu în ultimul rând, colaborarea cu Consiliul Judeţean”, a subliniat Radu Păunescu.

 ***

La seminar au mai fost prezenţi: Costel Mitriţă, directorul CAO; Marin Tălău, directorul ABA Jiu; Irina Stoenică, director executiv, ADI Oltenia; Ludmila Prunariu, directorul DSP, precum şi reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Craiova. S-a discutat totodată şi despre co-finanţarea proiectului, fiind vorba de o reducere de la 2% la 1,84%, dar o sumă destul de mare pentru multe comune care au bugete foarte mici.