Tânăr arestat după ce i-a tăiat gâtul cu coasa unui consătean

0
106

Un tânăr de 22 de ani, din comuna doljeană Ostroveni, a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor în baza mandatului emis pe numele său marţi, de judecătorii Tribunalului Dolj. Tânărul a fost la un pas să bage în pământ un consătean, după ce l-a tăiat la gât cu coasa.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, fapta s-a petrecut duminică după-amiază, în jurul orei 16.00. Poliţiştii au fost anunţaţi că Marian Lupu, de 45 de ani, din Ostroveni, a fost victima unei agresiuni comisă de Octav Cătălin Vasile, de 22 de ani. Din cercetările efectuate de poliţişti şi procurori s-a stabilit că, între victimă şi autor a izbucnit un conflict spontan, în staţia de autobuz din localitate, iar în timp ce se certau, Vasile, care oprise acolo căruţa, a pus mâna pe coasa pe care o avea în atelaj şi l-a lovit pe Lupu în zona latero-cervical stângă. Mai exact a încercat să-i ia gâtul. Victima a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale şi s-a constatat că avusese mare noroc, medicii legişti stabilind ulterior că are nevoie de 16 zile de îngrijiri pentru vindecare, însă, dat fiind faptul că lovitura i-a fost aplicată într-o zonă vitală, în cursul zilei de luni, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au decis să-l reţină pe agresor pentru 24 de ore, sub acuzaţia de tentativă de omor. Marţi, 22 martie a.c., a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului VASILE OCTAV CĂTĂLIN, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22.03.2016, până la 20.04.2016 inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.