Accident cu doi răniți provocat de o șoferiță de 25 de ani

0
339

O șoferiță de 25 de ani, din Târgu Jiu, a băgat în spital doi craioveni, după ce a lovit violent mașina în care se aflau cei doi. Accidentul s-a petrecut ieri dimineață, iar polițiștii au stabilit că tânăra nu a acordat prioritate de trecere celuilalt autoturism, care circula regulamentar.

Conform reprezentanților IPJ Dolj, ieri dimineață, în jurul orei 04.00, la intersecţia străzilor Horia şi Nanterre, din Craiova, s-a produs un accident rutier în urma căruia două persoane au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din primele cercetări ale poliţiştilor Biroului Rutier Craiova ajunşi la faţa locului s-a stabilit faptul că Nicoleta Boldea, de 25 de ani, din Târgu Jiu, la volanul unui autoturism Opel, în timp ce circula pe strada Horia, la intersecţia cu strada Nanterre nu a acordat prioritate unui autoturism Dacia Logan, condus pe drumul prioritar de Mădălin Casapu, de 23 de ani, din Craiova, cu care a intrat în coliziune. În urma ciocnirii celor două mașini a rezultat rănirea uşoară a lui Mădălin Casapu și a lui Ionuț N., de 29 de ani, din Craiova, pasager în acelaşi autoturism. „Conducătorii auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Alin Apostol.