Noul inspector general al învăţământului doljean, în faţa mass-media

0
643

Astăzi, noul inspector general al învăţământului preuniversitar doljean, prof. Alexandru Gîdăr, până în urmă cu două zile inspector general adjunct, a venit în faţa reprezentanţilor mass-media şi a vorbit despre managementul pe care îl va gestiona. Mai mult, a dat şi detalii despre vaccinarea cadrelor didactice şi a personalului nedidactic, în Centrul care a fost pus la dispoziţie, în acord cu DSP Dolj, la CJRAE (Centrul Judeţean pentru Resurse şi Asistenţă Educaţională) Dolj.

Noul inspector general al învăţământului preuniversitar doljean, prof.  Alexandru Gîdăr, a venit, astăzi, în faţa mass-media şi a vorbit despre situaţia, la momentul actual, în învăţământul din teritoriu. “Astăzi, 23 februarie, s-a declanşat activitatea de vaccinare împotriva COVID – 19, a cadrelor didactice şi a celor nedidactice, la noul centru deschis la CJRAE Dolj. Până în acest moment, s-au programat 370 de colegi, cu vârsta de până la 55 de ani, şi 213 depăşind această vârstă. Programarea a fgost făcută împreună cu DSP Dolj. Astăzi, de exemplu, sunt programate 190 de cadre  didactice, perioada de finalizare a înscrierii fiind la sfârşitul acestei săptămâni. Practic, acum, avem 900 de profesori vaccinaţi pe alte programări, respectând legislaţia. ISJ Dolj are înregistrate aproximativ 9.000 de cadre didactice. În ceea ce priveşte vaccinarea la Centrul CJRAE, am luat legătura şi cu şcolile şi cu reprezentanţii autorităţilor locale, pentru a fi puse la dispoziţie mijloace de transport în comun în vederea asigurării transportului”, a precizat Alexandru Gîdăr. În acest sens, am vorbit şi cu directorul CJRAE Dolj, prof.  Elena Cocoş, care ne-a declarat: “Am pus la punct săli pentru desfăşurarea acestui vaccin, fiind asigurate toate condiţiile, în acord cu directivele DSP Dolj. Astăzi, 24 februarie, nu au fost probleme, totul decurgând în condiţii normale”.

Alexandru Gîdăr: “Sunt două componente ale managementului: una a Ministerului Educaţiei, cealaltă personală”

Fiind problemă arzătoare, cea a vaccinării contra COVID – 19, a fost urmată de declaraţiile prof. Alexandru Gîdăr, în ceea ce priveşte managentul ISJ Dolj. “Sunt două componente ale managementului: una care ţine de strategia Ministerului Educaţiei, cealaltă de cea personală. Eu, dacă vorbim de cea din urmă, îmi doresc să păstrăm Doljul pe locurile fruntaşe în ţară, în ceea ce priveşte rezultatele obţinute la învăţătură, cu precădere la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat . Îmi doresc, alături de colegi, să remediem acolo unde este necesar, şi să fim mai atenţi la comunicare, cu toate părţile implicate – profesori, elevi, părinţi, intensificând şi monitorizarea activităţilor desfăşurate în şcoli” .