Ştefan Petică 140: recurs la valori modelatoare

0
139

Stefan Petica 1Am scris, nu demult, în cadrul acestei rubrici, despre unul dintre cele mai incitante şi mai fructuoase proiecte iniţiate de un cadru didactic al Facultăţii de Litere a Universităţii craiovene având ca obiectiv valorificarea patrimoniului cultural autohton, întrupat de destinul şi de opera marelui poet şi cărturar Ştefan Petică. Revin acum, după ce marţi după-amiază, în Sala de consiliu a Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, proiectul s-a încheiat într-un cadru şi un context de nivel academic, printr-un simpozion care a întrunit sufragiile unanime ale celor prezenţi, public şi vorbitori, relevând, în context, încă o dată instituţiile de nivel naţional şi local care au contribuit din start la derularea proiectului: Muzeul Literaturii Române, Institutul Cultural Român, Facultatea de Litere craioveană şi, deloc în ultimul rând, Biblioteca municipală din Tecuci, ce poartă cu cinste numele scriitorului omagiat.

Resortul acestui nou demers al meu revendică două dimensiuni-ipostaze ce mi-au apărut, de-a lungul iniţiativei începute, la Tecuci, în localitatea în care scriitorul şi-a făcut o parte din studii şi faţă de care locuitorii săi nu şi-au risipit preţuirea ridicată la dimensiunea unui veritabil cult, a continuat la Craiova, cu participarea unor literaţi avizaţi asupra fenomenului cultural pe are l-a instituit omagiat, din Iaşi, Bucureşti, Tecuci şi Craiova şi finalizat, cum anunţam mai sus, marţi seară la Bucureşti, de o manieră, aş spune, triumfală.

Cea dintâi dimensiune e legată de o necesitate cu rang imperativ în climatul cultural – şi nu numai – din România actuală, aceea a întoarcerii spre marile valori ale trecutului care să se instituie în adevărate modele într-un timp în care lipsa acestora şi, deopotrivă, relativizarea celor autentice ori chiar negarea lor s-a transformat într-o proastă habitudine.

Stefan Petica 2La simpozionul de la Bucureşti, au prezentat comunicări scriitorul şi medicul savant nonogenar C.D. Zeletin, evocând, cu un calm şi cu o memorie infailibile, viaţa culturală şi personalităţi de marcă ale Tecuciului şi ale acelei zonei din anii tinereţii sale, adică din deceniile al cincilea şi al şaselea, relevând prezenţa de multe ori subterană şi, într-un fel, subversivă, a marelui înaintaş.

Poeta Ana Blandiana a evocat, nu fără argumente de o ţinută intelectuală şi civică de-acum ştiute şi apreciate, propriile sale raporturi cu poezia şi personalitatea lui Petică, intervenite la mijlocul anilor şaizeci, atunci când, descoperind lirica acestuia, şi-a ales şi şi-a prezentat lucrarea de licenţă în filologie având ca obiect tocmai poezia peticiană.

Într-o intervenţie pe când de sintetică pe atât de revelatoare în fixarea unicităţii personalităţii plurivalente a lui Petică în istoria noastră literară şi culturală – de altfel, autor al unor mai vechi şi mai recente remarcabile contribuţii în ample lucrări ale domniei sale -, reputatul profesor şi istoric literar Mihai Zamfir a reiterat, într-un construct academic, singularitatea autorului român mandatar nedorit al unui destin ingrat, decedat la vârsta de 27 de ani, comparabilă, în liniile sale esenţiale, cu cea a lui Eminescu.

Surpriza cea mai plăcută şi, totodată, insolită şi nelipsită de atributele unui cuceritor spectacol a simpozionului a sosit din partea oaspetelui de peste hotare transoceanice, nimeni altul decât poetul şi cărturarul Marco Lucchesi, membru al Academiei de Litere din Brazilia, un vechi şi statornic prieten al României şi un ambasador, în ţara sa şi în lumea prin care îi place să peregrineze, al limbii şi al culturii noastre pe care o studiază, o cunoaşte şi o cultivă cu o preţuire demnă de respectul nostru. De fapt, în spiritul ospeţiei noastre tradiţionale, el a fost cel care a deschis lucrările simpozionului cu o contribuţie pe care aş numi-o mirabilă, scrisă şi prezentată în limba română şi intitulată „În braţele zeilor”, în care găseşte filiaţii la prima vedere insolite între autorul român şi poeţi universali de talia unui Alexandr Blok, Trakl ori Dino Campana.

Ieşind în întâmpinarea cititorilor acestei rubrici, cer îngăduinţa de a relua doar câteva dintre susţinerile lui Marco Lucchesi ce l-au transformat, aşa cum de altfel personal, ca vechi prieten al său, mă aşteptam, într-un veritabil protagonist al serii:

Întâiul simbolist român cunoaşte mişcarea atât din interiorul, cât şi din afara acesteia, poet fiind şi teoretician, fără să lase deoparte alte direcţii, precum decadentismul şi prerafaeliţii, cu un vechi adagiu, care explică totul uti possidetis, ita possideatis. Ştefan Petică a avut geniul de a face ca tot ceea ce a atins să devină al său, ca o sinteză feroce inalienabilă de-acum (…).Opera literară nu este limitată la sursele ei de inspiraţie, vechea etimologie critică a rămas în urmă şi, prin urmare, nu există riscul de fragmentare a unei serii proiectate de armonii secrete printr-o ipostază sincronică autosuficientă. Petică nu este suma lecturilor sale, ci sinteza lor corală, forţa genezică a unui convertor, unde se recunoaşte cu uşurinţă întreaga sa pecete umană şi creativă.”

Fireşte, revenind la cea de-a două dimensiune-ipostază a acestui proiect e o obligaţie de onoare a sublinia încă o dată meritele iniţiatoarei şi coordonatoarei lui, cu o râvnă şi o trudă însumând ani, mai ales în postura sa de descendentă pe linie maternă a poetului dispărut în 1904: este vorba de conf. univ. Nicoleta Călina Presură de la Facultatea de Litere din Craiova, căreia, la finalul unui parcurs glorios, cu toţii, participanţi direcţi ori doar beneficiari, am simţit nevoia de a-i restitui nu doar merite de natură culturală, ci şi pe acela de exemplu modelator într-o vreme care, aşa cum anticipam încă de la început, pare a-şi refuza o astfel de Magna Lectio.