HOPE Season : DE LA BAROC LA ROCK și IMPRERIALUL de BEETHOVEN, săptămâna aceasta la Filarmonica OLTENIA

0
49

Stagiunea de muzică de cameră debutează anul acesta, la Filarmonica OLTENIA, cu HKB Trombone Quartet și percuție, din care fac parte muzicieni din 5 țări – Elveția, Italia, România, Republica Moldova și Ucraina – reuniți la Craiova pentru o călătorie sonoră DE LA BAROC LA ROCK ce va culmina cu celebra Bohemian Rhapsody (Queen). Concertul va avea loc miercuri, 25 ianuarie 2023, de la ora 19:00.

            Vineri, 27 ianuarie, tot de la ora 19:00, este programat fascinantul Concert nr. 5 pentru pian, IMPERIALUL, de BEETHOVEN, sub bagheta dirijorală a lui PAWEL GORAJSKI, unul dintre cei mai talentați muzicieni ai generației sale. La pian, va interpreta tânărul muzician CRISTIAN SANDRIN a cărui reputație internațională crește cu fiecare apariție scenică.

 MIERCURI, 25 IANUARIE 2023, ORA 19:00

„De la Baroc la Rock”

HKB Trombone Quartet

SIMONE MAFFIOLETTI (ELVEȚIA), MICHELE MARINARO (ITALIA), ALEXANDRU ȚAPEȘ (ROMÂNIA), IGOR VATAMAN (REPUBLICA MOLDOVA)

Percuție: ANNA TOVARNYTSKA (UCRAINA)

 În program:

Giovanni Gabrieli: Sonata nr. 21 în Mi bemol major

Gioachino Rossini: Wilhelm Tell (fragment)

Pietro Mascagni: Intermezzo din opera „Cavalleria rusticana”

Giuseppe Verdi: Preludiu la actul III din opera „Traviata”

Giacomo Puccini: Aria „Nessun dorma” din opera „Turandot”

John Mortimer: Suite Parisiene

Edvard Grieg: Marș funebru

Arthur Pryor: Blue Bells of Scotland

George Gershwin: Portrait

New Orleans traditional: When the Saints

Hoagy Carmichael: Georgia on my mind

Vladimir Slivinskii: Oleandra

Arr. Andrew Groom: Disney Medley

Queen arr Simone Maffioletti: Bohemian Rhapsody

 HKB  TROMBONE  QUARTET

Fondat în anul 2013 în cadrul Universității de Arte din Berna, HKB Trombone Quartet a fost îndrumat de iluștri profesori precum Ian Bousfield, Ernesto Molinari și Rex Martin. Fondatorii ansamblului sunt Alexandru Țapeș, Andrew Groom, Simone Maffioletti și Michele Marinaro. Cvartetul a susținut diverse concerte în Berna și Zürich, printre care și concertul de gală de la reședința Organizației Națiunilor Unite din Berna.

VINERI, 27 IANUARIE 2023, ORA 19:00

Concert simfonic

ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”

DIRIJOR: PAWEL GORAJSKI (POLONIA)

SOLIST: CRISTIAN SANDRIN (pian)

În program:

Ludwig van Beethoven: Concertul nr. 5 în Mi bemol major pentru pian

și orchestră, op. 73, „Imperialul”

Felix Mendelssohn-Bartholdy: Simfonia nr. 3 în La minor, op. 56, „Scoțiana”

        PAWEL PIOTR GORAJSKI, născut la Lublin, în anul 1987, este compozitor și dirijor italian de origine poloneză, considerat unul dintre cei mai talentați muzicieni ai generației sale. Foarte variată,  activitatea sa componistică, trece de la jazz la muzică sacră și de la creații simfonice la muzică de film. Gorajski a scris peste 50 de opus-uri, printre care motete, madrigale, lieduri, muzică de cameră, un concert pentru pian și un poem simfonic. A colaborat cu Academia de Arte Frumoase din Roma, Academia de Artă Dramatică și Festivalul „Interocrea”, prezentând muzica de scenă pentru spectacolul „La Congettura” („Presupunerea”), în regia lui Andrea Vellotti, în Napoli și Roma (2008). A compus și muzica pentru comedia “Rumors”, în regia lui Massimo Chiesa, prezentată la Teatrul „Manzoni” din Milano în stagiunea 2009/2010.

Având un repertoriu larg și divers, reputația internațională a tânărului pianist CRISTIAN SANDRIN crește cu fiecare apariție prin recitaluri de pian solo, muzică de cameră sau concerte cu orchestra. În septembrie 2017, Cristian a avut recitalul de debut la Wigmore Hall, în trecut oferind concerte pe alte scene londoneze cum ar fi St-Martin-in-the-Fields, Clubul Național Liberal, St James Piccadily, Templul Masonic din Londra și Queen Elisabeth Hall. Între 2018 si 2020, Cristian a fost invitat să ofere recitaluri și concerte cu orchestra în turneul de concerte în toate colțurile insulelor britanice, în cadrul programului artistic oferit de Countess of Munster Recital Scheme. Printre alte scene importante europene se numără Salle Cortot din Paris, Teatrul La Fenice din Veneția, Palazzo Montepulciano din Italia, Leipzig Hochschule, Salla Manuel de Falla din Madrid, Sala Filarmonicii din Sofia și, nu în ultimul rând, pe scena prestigiosului Ateneu Român.

Scris de Ludwig van Beethoven în aceeaşi perioadă cu sonatele op. 78, 81 („Les adieux“), cu cvartetele op. 74 („al harpelor“) şi op. 95, cu patetica uvertură „Egmont“ – ultimul concert pentru pian în mi bemol major, „IMPERIALUL“, este o creaţie desăvârşită ce îmbină strălucit resursele expresive ale instrumentului solist cu jocul coloristic al orchestrei.

Compusă în 1842, Simfonia nr. 3 în La minor, op. 56, „SCOŢIANA” reflectă puternicele impresii lăsate de vizita în Scoţia a compozitorului Felix Mendelssohn-Bartholdy. Fermecătoarele peisaje, ruinele castelelor Stuarţilor, cântecele cimpoierilor sau suavitatea sentimentelor traduse în imagini sonore sugestive se regăsesc într-o lucrare desăvârşită.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *