ARC le solicită europarlamentarilor implicare în problema Kozlodui

1
395

Asociația Acțiunea pentru Renașterea Craiovei (ARC)  a transmis la începutul acestei săptămâni o scrisoare către europarlamentarii români, solicitându-le implicarea în demersurile pentru protejarea sănătății și siguranței populației din Oltenia aflate în zona de risc nuclear a centralei atomice și depozitului pentru deșeuri radioactive de la Kozlodui, în calitate de reprezentanți ai intereselor cetățenilor români în Parlamentul European. Scrisoarea urmează să fie transmisă și candidaților la alegerile din luna mai.

„Având în vedere că mai este puțin timp până la alegerile europarlamentare, am considerat oportună semnalarea unei probleme de interes major pentru comunitatea din Oltenia care necesită reprezentare și la nivel european,” a declarat președintele ARC, av. Lucian Săuleanu.

De altfel, ARC a transmis și o petiție către Parlamentul European, care a fost deja aprobată și urmează procedurile instituționale, și a inițiat o plângere către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), participând în prezent, împreună cu alte ONG-uri partenere, la un proces de mediere între societatea civilă și compania bulgară dezvoltatoare a depozitului pentru deșeuri nucleare.

ONG-ul craiovean ARC este implicat în numeroase acțiuni cu scopul minimizării riscurilor generate de situl nuclear din Bulgaria în rândul populației din comunitățile potențial afectate din Oltenia, inclusiv Craiova.

Redăm mai jos adresa transmisă de ARC europarlamentarilor români.

1 COMENTARIU

Comments are closed.