Jandarmii Inspectoratului Judeţean Dolj au ajutat patru familii

0
534

Sărbătoarea Crăciunului înseamnă mai mult a dărui decât a primi, iar când semenii noştri au nevoie de ajutor singurul răspuns pe care îl putem oferi este DA. Prin natura profesiei suntem permanent în mijlocul comunității şi am ajuns să cunoaștem o parte dintre necazurile și bucuriile semenilor. Fiind impresionați de greutățile a patru familii cu posibilități materiale reduse, jandarmii doljeni au desfăşurat zilele acestea o misiune specială şi au devenit pentru o clipă Moș Crăciun aducând daruri și zâmbete pe chipurile celor șapte copiii și membrilor familiilor acestora, astfel încât să se poată bucura de spiritul și magia Craciunului. Gestul este unul făcut din suflet și cu inima deschisă pentru că, de cele mai multe ori, gesturile mici aduc bucurii mari și nimic nu poate fi mai frumos în prag de sărbători decât emoţia şi împlinirea pe care o simţi atunci când devii o parte din bucuria celorlalţi.