Toate cele 38 de autobuze Euro 6, pe care municipalitatea le-a achiziționat prin creditul BERD, ar putea ajunge la Craiova, până la sfârșitul acestui an. Constructorul BMC din Turcia a promis autorităților locale că va termina producția celor 28 de autobuze care au mai rămas și le vor livra în zilele ce urmează.
Întregul lot de 38 de autobuze turcești ar urma să fie livrat autorităților locale până la sfârșitul acestui an. Anunțul a fost făcut de primarul Craiovei, Mihail Genoiu, vineri, când a sosit prima comandă de zece autobuze. „În cursul zilei de astăzi (n.r. – vineri) avem garanția transmisă de constructorul turc că vor pleca următoarele 15 autobuze. Practic, noi mizăm în acest an pe cele 25 de autobuze. Am plecat de la 5 autobuze contractate efectiv pentru 2019 și am ajuns să aducem 25, grație și înțelegerii pe care am primit-o la constructor, pentru că a forțat producția lor. Restul de 13 autobuze sunt și ele în finalizare și avem la fel informația dată de firma BMC că vor sosi până la sfârșitul anului”, a precizat edilul-șef al Craiovei.
După recepția tehnică, vor fi introduse în trafic
În mod normal, restul de 13 autobuze ar fi trebuit să fie trimise municipalității în februarie 2020, conform contractului. Autoritățile susțin că, de îndată ce vor fi livrate, mijloacele de transport în comun vor fi introduse în trafic, pentru a putea fi folosite de craioveni. „RAT Craiova este pregătită să le dea drumul în trafic cât mai repede. Cel mai important lucru acum pentru noi este să facem recepția corectă și exigentă a autobuzelor, din toate punctele de vedere”, a menționat Genoiu. Pentru început, vor fi puse în circulație primele zece autobuze care au sosit vineri și pe care conducerea RAT Craiova urma să le efectueze recepția în aceste zile, astfel încât sfârșitul anului să le găsească deja în trafic.
Urmează tramvaiele
După autobuze, vor urma tramvaiele. Este cunoscut faptul că se află în derulare licitația de achiziție a celor 17 tramvaie care sunt cumpărate prin fonduri europene. Primăria Craiova a încheiat un protocol de colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale, cel care a scos din nou la licitație, pentru a doua oară, contractul de achiziție. Valoarea investiției se ridică la suma de 170 milioane de lei, iar termenul-limită de depunere al ofertelor a fost data de 3 decembrie. Conform contractului de sarcini, tramvaiele trebuie să aibă 25 de metri lungime și o capacitate de 32 de persoane, pe scaune fixe și 68 de călători care vor fi transportați în picioare. Un număr de 10 tramvaie sunt destinate să circule pe ruta 100, trei tramvaie – pe ruta 101 și patru tramvaie – pe ruta 102.