Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii, celebrată la Craiova

0
695

Ieri, Craiova a celebrat Ziua Revoluţiei Române şi a Libertăţii, la 30 de ani de la răsturnarea unui regim comunist şi la instaurarea altuia, deschis profund valorilor democratice. S-au dat jertfe de sânge, iar supravieţuitorii îşi plâng, şi acum, persoanele dragi pierdute în acel decembrie călduros, dar tragic. Ca şi în 22 decembrie 1989, vremea a fost frumoasă, ieri, însă, din păcate, la ceremoniile organizate la Craiova, în faţa Primăriei, de către Prefectura Dolj,  Garnizoana Craiova  şi Brigada Multinaţională Sud – Vest „Oltenia”, au fost prezente foarte puţine persoane. Vorbim de populaţia din municipiu, nu de reprezentanţi ai autorităţilor. Parcă, uitarea a venit prea devreme, iar sentimentul a fost că s-a trecut prea uşor peste acele sacrificii. În acele zile, după 22 decembrie, au murit 19 persoane şi peste 100 au fost rănite, în Craiova.

În urmă cu 30 de ani, pe 22 decembrie, România a intrat într-o altă epocă, după ce Nicolae şi Elena Ceauşescu au părăsit, într-un elicopter, de pe sediul Comitetului Central al PCR, puterea. În acea zi, după o săptămână de lupte însîngerate, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti , oameni răniţi, unii dintre ei marcaţi pe viaţă, rămânând cu infirmităţi , România şi-a recâştigat libertatea. Ieri, a fost sărbătorită, la Craiova, Ziua Revoluţiei Române şi a Libertăţii. Manifestarea a debutat cu sosirea revoluţionarilor din 1989, care au refăcut traseul de atunci, venind dinspre Platforma Industrială de Est a municipiului (Fabrica de avioane, Electroputere, etc.). La sosirea în faţa Primăriei Craiova, Garda de Onoare a Garnizoanei Craiova a dat onorul prefectului de Dolj,  Dan Narcis Purcărescu, şi col.  Decebal Niculescu, şeful Statului Major al Batalionului Multinaţional. Apoi, a venit momentul alocuţiunilor.

„Revoluţia am făcut-o noi, românii”

Primii care au vorbit la microfon au fost reprezentanţii revoluţionarilor. „Onorăm victoria şi ne pomenim eroii. În decembrie 1989, a fost un conflict armat intern, iar inamicii de atunci ai celor care am luptat pentru libertate sunt între noi, unii nevătămaţi. La Craiova, pe 22 decembrie, au ieşit în stradă peste 100.000 de oameni. După Revoluţie, ne-am reproşat cu toţii conducerea Frontului Salvării Naţionale. Eram oameni veniţi cu o educaţie primită într-un regim comunist. În acele momente, am trăit, nu numai eu, ci şi generaţia de atunci, un moment înălţător. Am arătat că suntem demni, iar Revoluţia am făcut-o noi, românii. Dumnezeu a fost cu noi şi am mers pe deviza „Libertate te iubim, ori învingem, ori murim!”. Cinstire eternă celor care au ieşit, atunci, pe străzi”,  Costinel Mirea, erou al Revoluţiei, rănit în acele lupte şi rămas cu infirmitate pe viaţă. „Revoluţia a pornit la Timişoara şi s-a întins în toată ţara. În primele zile, au fost trimise, din Dolj, două garnituri de tren, încărcate cu muncitori, pentru reprimarea manifestaţiilor. Dar, craiovenii noştri au dat dovadă de demnitate: ori nu au coborât din tren, ori au fraternizat cu timişorenii. S-au întors acasă şi ne-au povestit cele văzute, astfel că am ieşit şi noi în stradă. Să fie clar: a fost Revoluţie, iar, ulterior, când s-a confiscat puterea, a fost altceva. Avem oameni morţi şi răniţi la Craiova, cărora le datorăm ceea ce avem noi astăzi” – Constantin Păiuş.

Mesaje din partea autorităţilor

La rândul lor, oficialităţile au ţinut să evidenţieze evenimentele din 1989. Prefectul judeţului Dolj,  Dan Narcis Purcărescu, a transmis mesajul premierului Ludovic Orban: „… Sfârşitul anului 1989, în care românii s-au ridicat cu mult curaj pentru libertate, adevăr şi dreptate şi au pus capăt regimului tiranic şi corupt, a schimbat cursul istoric al României. Românii au ales atunci un drum pe care şi l-au dorit ireversibil şi care a constituit punctul de plecare şi un fundament solid pentru respectarea drepturilor omului …” Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj,  Ion Prioteasa, a menţionat: „… Românii nu au uitat , în aceste trei decenii, să-şi onoreze eroii şi să-şi plece frunţile în semn de respect şi omagiu pentru cei care astăzi ne sunt modele de abnegaţie şi curaj, de jertfă şi cutezanţă, înfruntând, într-un act de mare bravură, un sistem totalitar şi opresiv. În calitate de preşedinte al CJ Dolj, doresc să transmit sincere sentimente de compasiune pentru familiile care, în decembrie 1989, au suferit dureroase pierderi şi să exprim depina apreciere pentru toţi cei care au contribuit, în mod semnificativ, la reuşita Revoluţiei”. La rândul său, Mihail Genoiu, primarul Craiovei , a specificat: „Sunt 30 de ani de la recăpătarea speranţei. În acel decembrie 1989, 19 craioveni, care şi-au pierdut viaţa, şi peste 100 de răniţi au schimbat destinul nostru, alături de cei peste 100.000 de oameni care au venit în stradă. Sunt onorat să particip la acest moment al victoriei , iar moştenirea, dobândită cu sacrificii, trebuie dusă mai departe, în memoria acelor oameni care au crezut într-un ideal. Să nu-i uităm niciodată!”. Finalul ceremoniei a fost constituit de depunerea de coroane şi jerbe de flori la troiţa ridicată în cinstea Eroilor.