Deși oamenii preferă să fie considerați „homo sapiens” sau „homo faber”, astăzi eu prefer ipostaza de „homo adorans”, de „om care mulţumeşte”. Această onorantă ipostază îmi oferă prilejul de a exprima admiraţia pentru ceea ce reprezintă la nivel local, zonal şi naţional Școala Normală de Învățători ,,Ștefan Velovan”, care, de 150 de ani, cizelează cu grijă personalităţi exemplare pentru şcoala olteană. Jubileul de anul viitor al acestei veritabile citadele a spiritului oltenesc generează nevoia de a ne cunoaşte obârşiile, de a ne venera antecesorii şi de a fi la înălţimea succesiunii lăsate de aceştia. În deplin acord cu Nichifor Crainic susținem că: „Nu pot suferi oamenii care îşi bat joc de şcoala unde au învăţat. Ei au ceva din monştrii denaturaţi care râd de mamele al căror lapte l-au supt. Precum trenul nu ajunge la ţintă decât pe drumul de fier, la orice profesiune intelectuală se ajunge doar prin şcoală.“
Postura de ,,homo adorans” am resimțit-o recent, când, prefațând jubileul celor 150 de ani de existență de anul viitor, a fost lansată interesanta monografie realizată de distinsul intelectual din Cetatea Banilor, Ionuț Adrian Pătularu, intitulată Școala Normală craioveană…un reper al învățământului românesc.Aceasta este a patra lucrare dedicată istoriei Colegiului Național “Ștefan Velovan” din Craiova. Prima dintre ele aparține remarcabilului profesor şi director Ilie Popescu-Teiuşan, care a publicat, în 1932, un succint istoric în Anuarul Şcoalei Normale de Învăţători, Craiova. În 1970, cu ocazia sărbătoririi centenarului, a apărut cea mai completă lucrare monografică dedicată școlii, intitulată Monografia Liceului Pedagogic, care are ca autori pe Buşe Liubovia, Popa Ion, Murăreţu Elena, profesori şi conducători de prestigiu ai acestei instituţii. În 1995, la împlinirea a 125 de ani de existență ai Școlii Normale „Ștefan Velovan”, un grup de profesori normaliști au iniţiat publicarea unei noi lucrări: Aniversar 125.
Evident, în mod firesc, ne-am putea întreba ce aduce în plus noua monografie?. Pentru a ne convinge autorul, fost director al școlii, deschide poarta amintirilor străjuită de cei doi cerberi – Memoria și Uitarea – pentru a ne facilita pătrunderea într-o lume miraculoasă, numai de noi știută, în care ne regăsim ca foşti elevi și în care retrăim iarăşi, copleșiți de emoţie, clipele devenite trecut. Evident, acest refugiu printre amintirile din timpul şcolarităţii ne confirmă ceea ce susținea J. Dewey şi anume că ,,școala nu este numai pregătire pentru viață, ci viața însăși“.
Abordarea propusă de autor prin publicarea monografiei devine cu atât mai necesară cu cât cyber-elevul de astăzi este sedus de narcoza media, posedă gadget-uri recognoscibile care-l fac „trendy” sau îl impun ca brand. În condiţiile globalizării, educaţia trebuie să-i asigure „competenţe, nu doar diplome”. Internaţionalizarea educaţiei (ca problemă sau ca oportunitate!) se concretizează, printre altele, și prin globalizarea nimicului şi a ignoranţei. Sub imperiul globalizării, copilăria a sărit de la șotron la counter, adolescenţa şi copilăria se trăiesc pe internet iar socializarea se face prin chat sau forumuri.
Parcurgerea cu nesaț a paginilor monografiei ne demonstrează că vârsta venerabilă a instituției a fost revigorată, mereu, de bogăția spirituală a dascălilor săi, care au dăruit, peren, elixirul existenței întru valori sufletului însetat de cunoaștere al normaliștilor, iar aceștia, ulterior, au răspândit sămânța cea bună, prin discipolii pe care i-au format.
Școala Normală a fost și a rămas încă o instituție de învățământ unică, în retorțele căreia elevul devine educator sau învățător, această metamorfoză fiind posibilă numai prin filigranarea personalității sale și prin dăltuirea cu migală a caracterului său. Din acest motiv statutul de normalist a devenit el însuși un blazon care semnifică dăruire, competență, tenacitate și credință misionară.
Lucrarea recenzată devine și un elogiu adus învățătorului, pentru că la originea fiecărei cariere și mai ales a unei cariere de succes, stă cu certitudine și râvna unui învățător. De aceea, în afară de pomenirea numelor de prestigiu care au absolvit Colegiul Național „Ștefan Velovan” monografia colegiului reprezintă și un omagiu adus tuturor învățătorilor, care au aprins flacăra științei, radiind înțelepciune și lumină în mintea copiilor. Această profesie nepereche, afirmă Ilie Popescu Teiușan, a animat „sufletul oltean, robust și optimist, pătrunzător și dinamic, reușind să-și cucerească și în câmpul vieții școlare o necontestată întâietate față de celelalte părți ale țării, deși, din neprielnice împrejurări istorice, fusese silit să rămână multă vreme în urma acelora”.
Deși Colegiul Național „Ștefan Velovan” poartă numele unei personalități marcante a culturii românești, ea nu este suficient cunoscută de generațiile mai tinere. De aceea, este meritorie contribuția domnului director Ionuț Adrian Patularu la valorificarea moștenirii lăsate de pedagogul Ștefan Velovan.
Nu în ultimul rând, cu onestitate, trebuie recunoscut că unele succese din existența recentă a colegiului craiovean au fost posibile ca urmare a managementului perfomant exercitat de iscusitul timonier, fostul director al școlii, prof. Dr. Ionuț Adrian Pătularu. Împreună cu un colectiv didactic competent și cu elevi conștiincioși, domnul Ionuț Adrian Pătularu a lansat o serie de proiecte, care aminteau de modelul haretian de educație și care au contribuit la transmiterea, către discipoli, a spiritului normalian, în toată plenitudinea sa.
După parcurgerea lucrării constatăm că autorul, un veritabil cercetator al istoriei,care, pe lângă loialitatea față de Herodot, probează și calități evidente de narator.Nu cred că există cineva care să nu depene amintiri din timpul anilor de şcoală. Fiecare om are în suflet un sipet al memoriei și de fiecare dată, când devine nostalgic, se refugiază in lumea copilăriei și a adolescenței și se îmbată cu parfumul și aroma anilor de şcoală. De fapt, așa cum frumos exprima Miguel de Unamuno: „Trăim în amintire şi prin amintire iar viaţa noastră spirituală nu este, în fond, decât strădania amintirii care vrea să-și împlinească speranţele, aspirația trecutului nostru de a deveni viitor”.
În încheiere, apreciem că Scoala Normală craioveană…un reper al învățământului românesc, operă de restituție a domnului dr. Ionuț Adrian Patularu, ne convinge că în cei 150 de ani de existență venerabila instituție de învățământ a rămas consecventă crezului pedagogului al cărui nume îl poartă: “Voi forma învățători buni și-i voi trimite în popor, să propovăduiască cultura și iubirea de patrie.”
Prof. dr. GHEORGHE FELEA
Consilier superior în Ministerul Educației și Cercetării
