Vineri, 22 decembrie, ca şi acum 28 de ani, tot cu o temperatură de toamnă târzie, „cu un soare cu dinţi”, poate puţin mai frig decât în 1989, a fost ziua în care, ieri, la Craiova, s-a celebrat „Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii”. Revoluţionarii de atunci, cei care au rămas în viaţă, au parcurs drumul din acele zile şi au venit să depună coroane de flori în memoria celor decedaţi atunci şi i-au celebrat şi pe răniţi, unii dintre aceştia din urmă rămânând cu sechele pe vecie. Manifestarea a fost organizată de Prefectura Dolj, în colaborare cu Garnizoana Craiova.
Ieri, la Craiova, au fost aproape aceleaşi condiţii atmosferice ca în urmă cu 22 de ani, tot într-o zi de vineri, când a căzut Regimul comunist. Prefectura Dolj în colaborare cu Garnizoana Craiova au organizat manifestările dedicate celebrării „Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii”. Au fost momente de aducere aminte a acelor evenimente, dar, din păcate, cu o asistenţă redusă, semn că am uitat acele clipe, viaţa urmându-şi cursul. Revoluţionarii au parcurs traseul din 22 decembrie 1989 – Fabrica de Avioane – Electroputere – Centru – depunând coroane de flori la Troiţa închinată celor căzuţi şi răniţilor. Dintre ei au vorbit Constantin Păiuş şi Venus Mirea, ultimul rănit în acele zile şirămas cu sechele pe viaţă.
Demnitarii şi-au arătat compasiune şi onorul
Oficialităţile au fost şi ele prezente şi redăm din declaraţiile lor: „Alături de toţi cetăţenii României, craiovenii au ieşit în stradă, revendicându-şi dreptul la libertate şi militând pentru un stat democratic. În calitatea mea de prefect, şi nu numai, îmi exprim compasiunea pentru familiile celor care, în 1989, s-au jertfit pentru noi” – Dan Narcis Purcărescu, prefect al judeţului Dolj; „Astăzi şi mereu, suntem datori să arătăm recunoştinţa noastră pentru eroii din Decembrie, să păstrăm vie memoria martirilor şi să veghem, în fiecare minut, ca valorile pe care le-am câştigat cu sacrificii – libertatea, dreptatea şi demnitatea – să fie păstrate intacte pentru generaţiile viitoare. În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, nu doar atât, îmi exprim întreaga compasiune pentru cei care, în iarna 1989, au pierdut un frate, copil, părinte, prieten, şi vă asigur, pe dumneavoastră, cei care aţi făcut posibilă Revoluţia, de întreaga noastră preţuire”– Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj; „Suntem aici, pentru a aduce un omagiu celor care s-au jertfit atunci şi o preţuire pentru acele momente. Îi asigurăm pe toţi cei prezenţi la evenimente de întreaga noastră preţuire” – Stelian Bărăgan, viceprimar al Craiovei. La sfârşitul ceremoniei, la Troiţa dedicată Revoluţiei, au fost depuse coroane de flori din partea instituţiilor centrale, partidelor politice, asociaţiilor de revoluţionari, precum şi din partea unităţii armatei poloneze, care face parte din structura militară a NATO.