Cpt. George Moghilaş, din cadrul ISU Dolj: „Facem tot ce se poate… în toate cazurile”

0
257

Sunt oameni care salvează vieţi în fiecare zi, pentru care Crăciunul este atunci când au reuşit să mai smulgă pe cineva din ghearele morţii, oameni pentru care să-i ajute pe ceilalţi este o chemare. Pentru că nu poţi ajunge pompier fără să îţi placă această luptă permanentă, pe care o duci… pentru alţii. Nu este o meserie comodă, dar sunt oameni care nu ar face altceva pentru nimic în lume, chiar dacă ar putea da timpul înapoi. Căpitanul George Moghilaş, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, este unul dintre ei… Are 32 de ani, opt ani de când lucrează la ISU Dolj, a absolvit Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” în anul 2009, odată cu fratele său geamăn, Florin, deşi cochetaseră amândoi cu uniforma militară. George Moghilaş lucrează în cadrul Centrului de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă, unde se ocupă de instruirea echipajelor de prim-ajutor şi descarcerare. Spune că ei sunt oamenii care duc greul, care sunt zi de zi în teren, deşi îi însoţeşte şi el de multe ori. În toţi aceşti ani a văzut multe, astfel încât consideră că bagajul de cunoştinţe pe care îl are omul care intervine într-o situaţie de urgenţă poate face diferenţa între viaţă şi moarte în cazul unei victime. Şi pentru asta îi pregăteşte pe salvatori…

De ce pompier?

Sincer, dintr-o întâmplare… Spre finalul liceului, când toată lumea întreba ce faceţi, unde vreţi să mergeţi, am auzit de fiul unui coleg de-al tatălui nostru care voia să se înscrie la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Eu am un frate geamăn, Florin, şi ne-am hotărât amândoi să ne înscriem acolo, pentru că ni s-a părut interesant. Ne-am făcut dosarele, le-am depus amândoi, am stabilit ziua în care să ne prezentăm pentru susţinerea probelor fizice, care erau eliminatorii, iar eu, la ultima probă – era rezistenţa, pe o distanţă de 2 km – am abandonat. Mă gândeam aşa… în timp ce alergam, ce caut aici, şi parcă nu mi s-a mai părut ceva pentru mine, aşa că m-am oprit din alergat. Pur şi simplu… Frate-meu a luat probele. M-am întors acasă şi tot pe tata l-am auzit, de la un alt coleg de-al lui, de Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Nici nu ştiam că există… Mi-a fost teamă că ar trebui să dau examen, ca cei de la Poliţie, la gramatică, aşa că nu m-am entuziasmat prea tare, că mie nu-mi place gramatica. Tot tata, săracul, s-a interesat şi a aflat că se susţine examen scris la mate-fizică şi am zis că aici e de mine. Am învăţat la fizică, pentru că la matematică nu aveam nici o problemă, şi am luat. La Sibiu, fratele meu a picat examenul scris la Forţele Terestre, aşa că anul următor a dat şi el la Facultatea de Pompieri şi evident că a luat. Culmea este că în acel an s-a redus ciclul de învăţământ de la cinci la patru ani, aşa că am terminat amândoi odată facultatea, în 2009. Am ajuns amândoi la Dolj, unde repartiţiile s-au făcut în funcţie de medii, şi cum Florin avea cu două sutimi mai mult, şi-a ales Secţia de Pompieri Craiova, iar eu am ajuns la Secţia de Pompieri Băileşti…

Cum ai ajuns să-i pregăteşti pe alţii pentru acordarea primului-ajutor şi intervenţie în descarcerare?

Păi în anul 2010 am fost trimis la Târgu Mureş, la pregătire pe acest domeniu şi mi-a plăcut foarte mult. De altfel, şi lucrarea mea de diplomă a fost tot pe descarcerare. Aşa că în momentul când am revenit la Inspectorat, am trecut la Centrul de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă. La început a fost greu pentru că eram puţini, şi veneau oameni din toată ţara. Şi nu doar pompieri. Am pregătit şi jandarmi, şi voluntari. Acum s-au mai aranjat lucrurile, sunt 12 astfel de centre de pregătire în ţară, iar la noi, la Dolj, suntem acum o echipă ce cinci oameni la Centru şi e mai simplu.

Care este cel mai important lucru pe care consideri că trebuie să-l ştie cel care intervine?

Păi eu le explic cum să recunoască o hemoragie gravă, ce trebuie să facă în caz de fracturi, arsuri, cum să faci triaj în cazul unui accident cu victime multiple, de exemplu, sau în caz de stop cardio-respirator. Ştiţi că asta înseamnă moarte clinică. Atunci e mort. Deci nu mai poţi să-l omori încă odată, dar poţi să-l readuci la viaţă sau poţi, prin ceea ce faci, să-l menţii acolo până vine un medic. Am avut şi cazuri de asistare la naştere, pentru că femeia a născut în autospeciala noastră, până să ajungă la spital, aşa că acum îi pregătim şi pentru astfel de situaţii.

Deci pompierii trebuie să ştie de toate?

Nu spun că trebuie. Că şi la noi sunt domenii diferite. Cred însă că pompierul tinde să devină multifuncţional. Lumea evoluează în toate domeniile. Aşa şi noi, pompierii… Nu rămâi doar pompier. E bine să ştii să acorzi şi prim-ajutor, sau cum să scoţi din maşină victima unui accident, pentru că şi aici e problemă. Poţi să faci mai mult rău dacă îl mişti…

Este ceva care te deranjează la munca ta?

Nu la munca mea. Mă deranjează că de multe ori suntem înjuraţi că nu ne mişcăm mai repede sau că nu facem tot posibilul să salvăm oamenii. Şi e păcat de oamenii ăia care ies zilnic în teren, pentru că ei duc tot greul. Cu mişcatul repede e o problemă tehnică. Dacă eu, ca salvator, alerg, cu echipamentul în spate, risc să mă rănesc sau să obosesc şi atunci nu mai pot să am în vedere toate riscurile, nu mai pot gândi la rece. Oamenii nu înţeleg că facem tot ce se poate. În toate cazurile! Din păcate, se mai şi moare… Asta este realitatea…

Ce recomandări ai face civililor?

Doamne! Aş vrea să nu se expună inutil! Mă bucură tendinţa oamenilor simpli de a sări în ajutorul altora, dar este mai bine să aştepţi sosirea specialiştilor decât să ajungi, Doamne fereşte!, să îngroşi rândul victimelor. Este un lucru foarte important…

Pentru anul viitor ce ţi-ai dori?

Aaaaa… (zâmbeşte larg). Să facem o figură frumoasă la Campionatul mondial de Descarcerare şi Prim-Ajutor calificat. Se va desfăşura în Africa de Sud, ne-am calificat şi avem un echipaj foarte bun. Vom vedea… Pe mine m-a impresionat faptul că oamenii care au demarat aceste competiţii vor doar să crească nivelul de pregătire a paramedicilor, dar şi siguranţa pe străzi. Nu au nici un câştig personal…