Plan roşu de intervenţie în Mehedinţi, în urma unui accident soldat cu 2 morţi şi 9 răniţi

0
440

accidentAccident grav, vineri dimineaţă, în judeţul Mehedinţi. Două persoane au murit, iar alte 14 au fost rănite după ce două microbuze cu pasageri s-au cionit frontal pe DN 6, în localitatea Butoieşti. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie. La faţa locului au ajuns patru echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare şi patru cu apă şi spumă, dar şi şase ambulanţe. Reprezentanţii Poliţiei Mehedinţi au declarat pentru Europa FM că una dintre persoanele care a decedat este şoferul unui microbuz. Din primele informaţii, acesta venea dinspre judeţul Dolj şi a adormit la volan. Celălalt microbuz se pare că venea din Italia. Potrivit poliţiei, microbuzul care venea din judeţul Dolj a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu celălalt vehicul care venea din sens opus. În ambele microbuze se aflau câte opt persoane. Răniţii au fost transportaţi la spital. Cinci dintre răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin, iar ceilaţi zece la spitalul din Filiaşi. Patru dintre persoanele rănite au rămas încarcerate, fiind scoase din maşini de către pompieri.