Jandarmii doljeni și-au comemorat eroii

0
379

La 25 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj i-au comemorat pe cei care s-au jertfit pentru gloria neamului românesc. Astfel, duminică, 21 decembrie a.c., în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor publice locale, reprezentanţi ai revoluţionarilor, ai familiilor Eroilor Jandarmi şi a cadrelor I.J.J. Dolj, la Monumentele Eroilor Jandarmi ridicate în localitatea Palilula în memoria slt. p.m. Nicolae Ungureanu şi cel din localitatea Ghizdăveşti ridicat în memoria slt. p.m. Aurel Radu, ambii căzuţi la datorie în ziua de 23 decembrie 1989, la Aeroportul Otopeni, s-a desfăşurat un ceremonial militar şi religios. Slujba de pomenire a acestora, precum şi a tuturor jandarmilor care au plătit preţul suprem, pentru apărarea vieţii, a avutului cetăţenilor şi a comunităţii a fost oficiată de preotul militar din cadrul I.J.J. Dolj. Au fost depuse coroane de flori din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mihai Bravul” Dolj.

De asemenea, ieri, cu ocazia activităţilor organizate în centrul Craiovei pentru comemorarea Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, o delegaţie de cadre militare din partea I.J.J. Dolj a participat alături de reprezentanţii autorităţilor publice locale la ceremonialul militar şi religios consacrat acestei manifestări. În plus, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, împreună cu lucrători ai I.P.J. Dolj, Poliţiei Locale Craiova şi I.S.U. Dolj au asigurat măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor pe întreaga perioadă de desfăşurare a evenimentului în vederea prevenirii oricăror acte de tulburare a ordinii publice şi asigurarea unui climat civic corespunzător desfăşurării manifestărilor dedicate Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989.