La spital, în urma unor accidente de circulaţie

0
365

Două persoane au ajuns la spital, în cursul zilei de miercuri, după ce au fost rănite grav în urma unor accidente de circulaţie.

Potrivit poliţiştilor Biroului Rutier Craiova, Liviu Coşereanu, de 26 de ani, din comuna Robăneşti, în timp ce conducea un autoturism Solenza prin Craiova, la intersecţia străzii “Staţiunii” cu Calea Bucureşti, a accidentat-o pe Camelia Şolea, de 24 de ani, din Craiova, care se angajase regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul pietonal. Din accident a rezultat rănirea gravă a femeii, care a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova cu multiple fracturi. Poliţiştii au întocmit pe numele conducătorului auto acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Tot miercuri, în jurul prânzului, Marian Bădeasa, de 18 ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Cielo, pe DJ 604, în comuna Celaru, s-a angajat în depăşirea unei căruţe staţionate pe marginea drumului. În acel moment însă Marian I., de 15 ani, din comuna Apele Vii, a încercat să coboare din căruţă, fiind surprins şi accidentat grav de Cielo. Victima a ajuns în spital, iar şoferul este cercetat de poliţişti tot pentru vătămare corporală din culpă.