Începe inventarierea adăposturilor de protecţie civilă din judeţ

0
505

Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că împreună cu reprezentanţii administraţiei publice locale demarează acţiunea de inventariere a adăposturilor de protecţie civilă din Craiova şi judeţ. Autorităţile vor să le pună la punct şi să identifice soluţii pentru reabilitarea celor care au nevoie. Este vorba despre spaţiile unde populaţia ar trebui să se adăpostească în cazul apariţiei unei situaţii de urgenţă. În plus, în cadrul conferinţei s-au mai prezentat propunerile legislative de modificare a Hotărârii de Guvern 571/2016, pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizări privind securitatea la incendiu. De asemenea, a fost prezentat şi un bilanţ de activitate pentru primele 10 luni ale acestui an, care arată că numărul intervenţiilor a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Şeful Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, col. Adrian Păduraru, a deschis conferinţa de presă de ieri, de la sediul inspectoratului, prezentând principalele propuneri de modificare a legislaţiei vizând avizarea şi/sau autorizarea de securitate la incendiu. În concret, prin promovarea proiectului de act normativ se propune exceptarea de la obţinerea avizelor/autorizaţiilor pentru securitate la incendiu pentru o serie de spaţii şi clădiri, dar şi majorarea ariei desfăşurate în funcţie de care este necesară avizarea/autorizarea clădirilor care au destinaţia de învăţământ, supraveghere, îngrijire sau cazare/adăpostire a copiilor preşcolari, elevilor, studenţilor, bătrânilor, persoanelor cu dizabilităţi sau lipsite de adăpost. „Modificarea criteriilor implică faptul că toate clădirile cu destinaţia specificată, care au aria desfăşurată mai mică decât cea propusă (600 mp, respectiv 175 mp) sau numărul de locuri mai mic decât cel propus (50 de locuri), nu mai necesită aviz/autorizaţie pentru securitate la incendiu. Astfel, din totalul de 2810 clădiri cu destinaţia învăţământ supuse obligaţiei de avizare/autorizare în prezent, urmare a modificărilor propuse, un număr de 899 dintre acestea nu vor mai fi supuse acestei obligaţii, reprezentând 32% din total”, a explicat col. Adrian Păduraru.

Col. Bogdan Vlăduţoiu, şeful Serviciului pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor din cadrul ISU Dolj, a prezentat concluziile exerciţiului naţional de alarmare a populaţiei în caz de producere a unei situaţii de urgenţă desfăşurat în prima zi de miercuri a lunii noiembrie. Din cele opt localităţi în care au fost prezenţi reprezentanţi ai ISU Dolj la momentul declanşării alarmelor, în două situaţii acestea nu au funcţionat, în comunele Işalniţa şi Coţofenii din Faţă, revenind autorităţilor locale obligaţia de a remedia problema.

Sâmbăta sunt cele mai multe intervenţii

Comandantul ISU Dolj, col. Constantin Florea, a făcut un scurt bilanţ al activităţii desfăşurate la nivelul unităţii pe primele 10 luni ale anului în curs, numărul de intervenţii fiind substanţial mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al Judeţului Dolj a intervenit la 9.415 situaţii de urgenţă, cele mai multe (7.835) fiind intervenţii ale SMURD, urmate de incendii (1.287). În timpul intervenţiilor, cadrele ISU Dolj au salvat 42 de persoane (35 adulţi şi 7 copii), însă alte 15 au decedat. În plus, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea unui număr de 5 persoane căzute în fântână, din care 4 au fost declarate decedate. În urma statisticii făcute la nivelul unităţii, a reieşit că cele mai multe intervenţii au fost în zilele de sâmbătă, iar cele mai puţine lunea.

În plus, col. Constantin Florea a mai precizat că începe o amplă acţiune de inventariere a adăposturilor de protecţie civilă din Craiova şi judeţ. Autorităţile vor să afle în ce stare sunt, câte sunt funcţionale (din cele peste 320 de spaţii cu această destinaţie), pentru a se lua măsurile necesare în vederea reamenajării, o situaţie urmând să fie apoi publicată pe site-ul unităţii, astfel încât fiecare persoană să ştie unde este cel mai apropiat loc în care se poate adăposti.