Arestat după ce a fost prins furând din geanta unei craiovence

0
325

Un craiovean de 57 de ani a fost arestat preventiv, aseară, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, după ce a fost prins oamenii legii într-un autobuz, când fura din geanta unei craiovence 880 de lei. Poliţiştii l-au observat în timpul „operaţiunii” şi l-au ridicat chiar din mijlocul de transport în comun, marţi după-amiază, când a fost şi reţinut.

Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că, marţi, 21 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, în timp ce executau o acţiune pentru prevenirea şi combaterea furturilor din genţi şi buzunare în mijloacele de transport în comun, mai exact în autobuzul care circulă pe traseul Brestei – Craioviţa Nouă, au observat un bărbat cu mâna în geanta unei persoane. Poliţiştii l-au imobilizat pe bărbat, ulterior fiind condus la sediul unităţii de poliţie unde a fost identificat, stabilindu-se că este vorba despre Trică Niculescu, de 57 de ani, din municipiul Craiova.

Din primele cercetări a rezultat faptul că bărbatul, în timp ce se deplasa cu mijloacele de transport în comun, pe traseul Brestei – Craioviţa Nouă, în jurul orei 14.45, profitând de aglomeraţie şi de neatenţia unei craiovence de 41 de ani, i-a sustras, din geantă, o agendă în care se afla suma de 880 de lei.

Poliţiştii craioveni au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prejudiciul fiind recuperat în totalitate şi restituit persoanei vătămate. În cursul serii de marţi, în baza probatoriului administrat, faţă de Trică Niculescu s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă emisă de procurorul de caz. Poliţiştii l-au încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Dolj, iar aseară a fost prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestarea preventivă. Instanţa a admis propunerea şi a dispus arestarea craioveanului pe o perioadă de 30 de zile.