Ilie Puşcărie şi Gigel Roşianu, în arest alături de „Gigioc”

0
6639

ilieCinci dintre scandalagiii de la ON OFF, puşi în libertate la Curtea de Apel

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj i-a reţinut, ieri, pe Ion Ilie, zis Ilie Puşcărie, de 60 de ani şi Gigel Roşianu, 45 de ani din Craiova. Cei doi sunt acuzaţi că au vrut să-l ajute pe Gigi Vadik Zavera zis Gigioc, arestat acum pentru scandalul de la barul ON OFF din centrul municipiului Craiova, să fugă din ţară. Mai exact, „Gigioc” a fost prins la Severin, la graniţă, unde a ajuns cu maşina lui Ilie Puşcărie şi însoţit de Roşianu, ambii fiind conştienţi că astfel îl ajută să se sustragă cercetărilor. Aseară, Curtea de Apel Craiova a admis contestaţiile formulate de cinci dintre membrii grupării „Frăţia”, care au fost puşi în libertate, după gratii rămânând doar Gigioc şi Ioneluş Cimpoeru, în sarcina cărora s-a reţinut complicitate la tentativă de omor, respectiv tentativă de omor. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj au anunţat, ieri, că, în cadrul unei acţiuni desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, i-au ridicat şi dus la audieri pe craiovenii Ion Ilie, zis Ilie Puşcărie, de 60 de ani şi Gigel Roşianu, 45 de ani, apropiaţi ai lui Gigi Vadik Zavera zis „Gigioc”. Cei doi au fost audiaţi de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, la finalul audierilor fiind reţinuţi pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat şi favorizarea infractorului. Mai exact, potrivit anchetatorilor, Ilie Puşcărie şi cu Gigel Roşianu au vrut să-l ajute pe Gigioc să fugă din ţară pentru a se sustrage cercetărilor din dosarul deschis ca urmare a scandalului de la barul ON OFF din noaptea de 4 spre 5 noiembrie. Oamenii legii prinseseră de veste că o parte din cei implicaţi în încăierare vor să fugă din ţară, astfel că pe Gigioc au reuşit să-l prindă la Severin, în apropierea vămii, unde ajunsese în maşina pusă la dispoziţie de Ilie Puşcărie şi însoţit de Gigel Roşianu. Cei doi au ajuns în arestul IPJ Dolj, alături de cel pe care au vrut să-l facă scăpat, iar astăzi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.gigioc

Cinci din cei şapte arestaţi pentru scandalul de la ON OFF au fost eliberaţi

Tot ieri, Curtea de Apel Craiova s-a pronunţat cu privire la contestaţiile formulate de Gigi Vadik Zavera zis “Gigioc”, Ioneluş Cimpoeru, Alexandru Băloiu, Florinel Barbu, Sorin Stelian Flutur, Cantemir Ştefan Mitre şi Cristian Vlădescu împotriva hotărârii prin care, joi noaptea, Tribunalul Dolj a dispus faţă de ei arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru tentativă de omor, complicitate la tentativă de omor, constituirea de grup infracţional organizat, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. Magistraţii Curţii de Apel au decis să-i menţină după gratii doar pe Gigioc şi pe Ioneluş Cimpoeru, în sarcina cărora s-au reţinut complicitate la tentativă de omor, respectiv tentativă de omor, ceilalţi cinci inculpaţi fiind eliberaţi şi plasaţi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile: „Respinge contestaţiile formulate de inculpaţii Zavera Gigi Vadik şi Cimpoeru Ioneluş ca nefondate. Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Băloiu Alexandru Grigore, Barbu Florinel, Flutur Sorin Stelian, Mitre Cantemir Ştefan şi Vlădescu Cristian Marian”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei, hotărârea fiind definitivă.

Reamintim că, potrivit procurorilor, scandalul de vineri, 4 noiembrie a.c., de la barul ON OFF din Craiova s-a petrecut pe fondul încercării unei fracţiuni a grupării „Frăţia” de a se rupe de actualii lideri. După discuţii contradictorii, care au degenerat, grupul condus de Zavera Gigi-Vadik a trecut la agresarea lui Vlădescu Cristian Marian, care a fost lovit în cap cu o sabie (macetă) şi o ţeavă metalică, şi înjunghiat superficial în spate cu un obiect tăietor înţepător. Reuşind să părăsească localul, Vlădescu Cristian Marian i-a contactat pe Mitre Cantemir Ştefan şi Băloiu Alexandru Grigore, aflaţi în zonă, care au venit imediat la faţa locului. A avut loc o luptă generalizată între cele două grupuri, în afara localului, în stradă, Zavera Gigi Vadik fiind lovit în mod repetat cu piciorul în cap de către Mitre Cantemir Ştefan iar Vlădescu Cristian Marian a reuşit să preia sabia deţinută anterior de Zavera, lovindu-l cu mânerul acesteia în cap.