Un summit european sub presiunea incertitudinilor

0
330
Herman Van Rompuy

Liderii europeni s-au reunit ieri la Bruxelles pentru un summit aflat sub incertitudini anunţate privind bugetul UE pe perioada 2014-2020, din cauza diviziunilor profunde existente. Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, doreşte ajungerea la un acord, încercând totul, inclusiv imposibilul, spune anturajul său. Dar negocierile se anunţau, în particular, extrem de dificile cu premierul britanic, David Cameron, greu de înduplecat, încât un eşec este luat în calcul, atâta vreme cât acesta a anunţat că refuză cartea compromisului. Potrivit „Financial Times”, cu toate acestea David Cameron ar fi, în cele din urmă, dispus la un compromis privind bugetul şi autorităţile europene rămân optimiste în obţinerea unui acord cu Londra. Dar perspectiva unui eşec al summitului nu este exclusă de cancelarul german, Angela Merkel, care a anunţat că nu se va ajunge la un consens şi un nou summit va fi organizat la începutul anului viitor. Problema bugetului UE a divizat, cum spuneam, statele membre. Ţările mai vechi şi mai bogate, cum ar fi Germania, Olanda, Suedia, Austria, Danemarca, doresc o reducere a bugetului de 1.033 miliarde euro. Aceasta ar fi şi varianta propusă de Comisia Europeană. Deşi, miercuri, Manuel Barroso a dat o nouă turnură negocierilor: „Tăiaţi, tăiaţi, tăiaţi. Toată dezbaterea este despre cum să se reducă. Noi nu mai discutăm calitatea investiţiilor”, a spus el. Preşedintele Comisiei Europene a cerut 1.047 miliarde euro credite pentru perioada 2014-2020, dar pretenţiile sale au fost considerate nerezonabile de principalii contributori, care cer reducerea creditelor sub 1.000 de miliarde euro. Un număr de 15 ţări, printre care şi România, Spania, Grecia, doresc reducerea decalajului între ţările dezvoltate şi cele mai nou venite în UE. Van Rompuy a prezentat o propunere iniţială de reducere cu 75 de miliarde euro pentru toate politicile, inclusiv politica agricolă comună, ceea ce a nemulţumit Franţa, dar şi a fondurilor de coeziune, în defavoarea ţărilor foarte sărace ale Uniunii. Această propunere a înfuriat toată lumea, exceptând Germania, suspectată a fi promotoarea ideii. Un punct de vedere „aparte” era aşteptat din partea premierului britanic, David Cameron. La 40 de ani de la aderarea sa, Anglia se depărtează de Uniunea Europeană. Londra a venit cu propriile propuneri la bugetul UE pentru perioada 2014-2020, după ce a refuzat să semneze tratatul fiscal, menit să salveze moneda unică. Chiar recent, David Cameron a fost dezavuat în Camera Comunelor de euroscepticii „torii”, aliaţi ai laburiştilor, care au considerat propunerile sale prea generoase în privinţa bugetului UE. Fireşte, lucrurile sunt extrem de complicate, fiindcă este greu de imaginat ca băncile britanice să domnească asupra finanţelor europene fără ca Anglia să mai facă parte din UE. Apoi, apărarea europeană este de neimaginat fără Londra şi cu asta nu epuizăm consecinţele. Actualul summit european este emblematic asupra reticenţelor, extrem de expresive. Nimeni nu poate prezice următorul scenariu: summitul ar putea fi încheiat cu un eşec. Cu toate acestea, există şi părerea că „dacă există o voinţă politică” s-ar putea ajunge la un acord. Premierul britanic se bazează pe sprijinul Suediei, Olandei, Luxemburgului şi Finlandei. „Un eşec nu este sfârşitul lumii, dar ar putea fi un nou element de facilitare a următorului acord”, a avertizat un oficial european. Cu toate acestea, preşedintele Consiliului European, rămâne convins că astă-seară va putea anunţa un nou buget pentru perioada 2014-2020.