Încep lucrările de înregistrare a proprietăților în comunele Ișalnița și Radovan

0
423

Prima întâlnire din cadrul campaniei de informare a cetățenilor din comunele Ișalnița și Radovan, cu ocazia începerii lucrărilor de cadastru general, a avut loc joi, 20 octombrie, în prezența reprezentanților Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj. Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților din cele două unități administrativ-teritoriale (UAT) sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF), cu finanțare din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.

Înregistrarea proprietăților din comunele Ișalnița și Radovan în sistemul integrat de cadastru și carte funciară vizează o suprafață de 3.182 de hectare, respectiv 4.100 de hectare și este gratuită pentru cetățeni. Lucrările sunt finanțate prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, al cărui beneficiar este Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Directorul O.C.P.I. Dolj, Alin Victor Dumitrescu, șeful Biroului Înregistrare Sistematică, Ana Maria PITĂROIU, administratorul public al comunei Ișalnița, Ovidiu Aurelian Flori, viceprimarul comunei Radovan, Florian PETRESCU și reprezentanții prestatorului lucrărilor de cadastru general au participat, joi, 20 octombrie 2022, la primul eveniment de informare a cetățenilor din cele două comune cu privire la începerea procesului de înregistrare sistematică a proprietăților.  „În total, 31 de comune din județul Dolj sunt incluse pe lista celor 660 de UAT-uri din mediul rural, care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile prin POR. OCPI Dolj pune accent pe campaniile de informare și asigură implicarea totală pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor acestui program.”, a punctat Alin Victor Dumitrescu, director OCPI Dolj.

Dintre cele 31 de comune din județul Dolj care beneficiază de finanțare europeană pentru realizarea cadastrului, două sunt finalizate (Brădești și Pielești) și 11 sunt în lucru (Bistreţ, Calopăr, Cetate, Dioşti, Giurgiţa, Leu, Maglavit, Moţăţei, Poiana Mare, Rast și Teslui). În alte 13 comune măsurătorile vor începe în cel mai scurt timp, după organizarea întâlnirilor din cadrul campaniei de informare. Pentru celelalte cinci comune care au rămas neatribuite (Cârcea, Coțofenii din Față, Ghercești, Negoi și Robănești), ANCPI va iniția o nouă procedură de licitație.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de cadastru pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este de 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 de euro – cofinanțare de la bugetul de stat.