În 24 de ore, 235 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie

1
509

Pe fondul creșterii îngrijorătoare a numărului de cazuri de Covid-19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni, împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19, la activităţile de verificare participând peste 410 de forţe de ordine. Astfel, au fost verificate aproximativ 190 de societăți comerciale, 220 de locaţii de interes, 300 de mijloace de transport, fiind legitimate peste 4.800 de persoane. De asemenea, au fost verificate 33 microbuze şcolare şi mijloace de transport aflate în zona unităţilor de învăţământ, siguranţa şcolară reprezentând o prioritate pentru forţele de ordine. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 238 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 31.000 de lei. Dintre acestea, 235 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.

1 COMENTARIU

  1. slab rau, taica …rau … jandarmeria dadea-n timpu’ asta cu macar un sfert mai multe … s-au cam lasat pe tanjeala baietii astia cu veste galbene …

Comments are closed.