Primăria Craiova pregătește terenul pentru cartierul de locuințe

0
364

Primăria Craiova caută demolator pentru amplasamentul viitorului cartier de locuințe de pe strada „Caracal”. Construcțiile vor trebui să fie desființate în 15 zile, cu tot cu fundații, iar tot molozul să fie îndepărtat de pe teren. Lucrările de demolare vor costa 428.962,92 lei fără TVA și vor fi atribuite, prin încredințare directă, societății de construcții care va veni cu prețul cel mai scăzut.

 

Pe terenul de 6,7 hectare se află 25 de imobile care au fost construite între anii 1900 și 1963 pentru a deservi unitatea militară, în incinta acestora funcționând birouri administrative, magazii și depozite de muniții. Toate imobilele au fost construite din cărămidă și se află, potrivit specialiștilor care au întocmit caietul de sarcini, într-o stare avansată de degradare. Acestea sunt înconjurate acum de buruieni și de copaci, fiind necesar ca, mai întâi, să fie curățat tot terenul de vegetație pentru a se putea ajunge, astfel, la clădiri.

Clădirile au doar parter

Cu o singură excepție, toate celelalte clădiri care se află pe teren au doar parter, specialiștii spunând că vor fi mai ușor de demolat, fără a necesita mijloace mecanice deosebite și utilaje grele. De asemenea, în incinta lor nu se mai află nimic. În documentație se precizează că imobilele au fost deconectate de la toate rețelele de utilități și că au fost scoase toate obiectele din incintă, începând cu mobilierul și terminând cu obiectele sanitare, țevi și radiatoare pentru încălzire. În felul acesta, demolarea ar trebui să meargă mai repede.

Molozul și resturile de construcții, transportate la Mofleni

Cu toate că spațiul nu este înconjurat de alte proprietăți, demolările trebuie să se facă respectând toate condițiile specifice. Autoritățile locale îi impun societății care se va ocupa de lucrare să împrejmuiască fiecare clădire la care se intervine cu plase de protecție, inclusiv cu plasă antipraf. Astfel protejate, clădirile vor fi demolate pe rând. În caietul de sarcini, Primăria Craiova menționează că imobilele trebuie să fie desființate complet, cu tot cu fundații. Materialele de construcție care mai pot fi valorificate vor fi strânse și vor fi predate municipalității, iar molozul va fi transportat, tot de către firmă, la rampa de gunoi.

Lemnul, fierul, oțelul și cablurile vor fi valorificate

SC AMT SERVICE SRL, care a elaborat documentația pentru demolarea clădirilor, a făcut și o estimare a deșeurilor care vor rezulta de pe șantier. În urma lucrărilor, vor fi scoase 0,95 tone de fibre și sticlă, 4.263,34 tone de beton, 3.148,56 tone de cărămidă, 12,96 tone de țiglă, 351,11 tone de lemn, fier și oțel 44,47 tone de fier și oțel, 0,50 tone de cabluri, 4,62 tone de materiale izolante și 8,46 tone de materiale de construcții cu conținut de azbest. Deșeurile valorificabile sunt considerate de către specialiști ca fiind lemnul, fierul, oțelul și cablurile.

După demolări, începe construcția cartierului

Demolarea trebuie să se facă în două săptămâni, după care firma Shandong Ningjian Construction Group din China va începe construcția cartierului de locuințe. Pe terenul respectiv vor fi ridicate 23 de blocuri, o clădire pentru parcarea mașinilor locatarilor și o piscină. În complex vor fi asegurate 1.819 apartamente, între care 187 de garsoniere, 1.035 apartamente cu două camere, 543 apartamente cu trei camere și 54 de penthouse care vor fi amenajate la etajele superioare. Garsonierele costă între 19.000 de euro și până la 26.000 de euro (suprafață între 44 și 52 de metri pătrați); apartamentele cu două apartamente – între 29.000 de euro până la 37.000 de euro (suprafață între 65 și 76 de metri pătrați; apartamentele de trei camere – între 44.000 de euro și 57.000 de euro (suprafață între 99 și 120 de metri pătrați).