Plumb: Creşte numărul beneficiarilor programului din fonduri UE pentru ajutorul persoanelor din categoriile defavorizate

0
323
Rovana Plumb

Numărul beneficiarilor programului din fonduri europene pentru ajutorul persoanelor care fac parte din categoriile defavorizate va creşte anul acesta cu 700.000 de persoane, iar cuantumul ajutorului se va mări. O altă noutate este că ajutoarele vor fi distribuite pe baza unui cupon nominal. Anunţurile au fost făcute, ieri, de ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, la lansarea unor proiecte din fonduri europene, care a avut loc la Palatul Victoria, în prezenţa premierului Victor Ponta. Potrivit ministrului, peste 3,3 milioane de persoane vor primi ajutoare alimentare din partea UE dacă se încadrează într-una din următoarele categorii: beneficiază de venitul minim garantat, sunt şomeri în plată sau ieşiţi din plată, sunt pensionari cu o pensie până în 400 de lei, sunt beneficiari ai indemnizaţiilor aferente invalizilor, veteranilor sau văduvelor de război. „Ca o noutate, în acest an am introdus o nouă categorie — e vorba de beneficiarii alocaţiilor pentru sprijinul familiei, fapt pentru care anul acesta, faţă de 2013, avem un număr suplimentar de 700.000 de persoane”, a anunţat Plumb. Aceasta a adăugat că a crescut, faţă de anul trecut, cu 50 de lei şi valoarea coşului de alimente pe persoană. „Anul trecut, coşul de alimente pe persoană a fost de 80 de lei, anul acesta va fi de 128 de lei şi este vorba de 27 de kilograme de produse alimentare: ulei, făină, mălai, zahăr, paste făinoase, conserve de porc de vită şi conserve de pate de ficat.(..) Anul trecut, programul a avut o sumă totală de 56 de milioane de euro, anul acesta, valoarea alocată este de 121 de milioane de euro”, a afirmat ministrul Muncii. În privinţa cupoanelor pe baza cărora vor fi distribuite alimentele, acestea vor ajunge, prin Poştă, la beneficiari, începând din zilele următoare. Prezent la lansarea programului, premierul Victor Ponta a explicat că, la solicitarea sa, distribuţia efectivă a alimentelor se va face după 16 noiembrie. „Cupoanele vor fi duse la beneficiar, nu de către autorităţile locale, tocmai pentru că e perioada de campanie şi s-ar putea interpreta greşit, ci de Poşta Română. E un lucru bun, pentru că Poşta Română şi-a dovedit deja, este în procesul de transmitere a cardurilor de sănătate şi, din primele rapoarte pe care le avem, această distribuţie a cardurilor de sănătate se desfăşoară foarte bine. (…) Tocmai pentru a nu exista nici un fel de interpretări, efectiv acest cupon va fi folosit după data de 16 noiembrie de către beneficiari”, a subliniat premierul.