În zilele de 25 şi 26 septembrie 2017, aproximativ 200 de militari români şi polonezi din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, vor dona sânge pentru o şansă la viaţă.
Activitatea de donare de sânge va avea loc la sediul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, în colaborare cu Centrul Mobil de Donare din cadrul Centrului Regional de Transfuzie Sangvină, Craiova.
Zilnic, mii de pacienţi din spitale din România au nevoie de transfuzii de sânge sau preparate sangvine pentru a supravieţui. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, donăm sânge doar când cineva drag are nevoie, însă noi am hotărât să donăm, ACUM!